În timp ce Tottenham Hotspur, echipă la care joacă şi Vlad Chiricheş întâlnea duminică pe Manchester United, presa engleză a lansat informaţia că diriguitorii clubului londonez i-au găsit un potenţial înlocuitor lui Andre Villas-Boas. Este vorba de Murat Yakin, potrivit ediţiei online a cotidianului The Telegraph.
Yakin pregăteşte în prezent gruparea elveţiană FC Basel, echipă la care a obţinut rezultate notabile, printre care şi o dublă victorie în faţa englezilor de la Chelsea (2-1, 1-0) în grupele Champions League.
Postul lui Villas-Boas este pus în pericol după ce în etapa trecută echipa a pierdut cu 6-0 meciul cu Manchester City. Conducătorii cubului sunt nemulţumiţi şi de randamentul jucătorilor transferaţi în vară la indicaţiile lui Boas, cu excepţia lui Vlad Chiricheş.
RomanianSoccer