Mijlocaşul formaţiei Manchester United, Ryan Giggs, a sărbătorit împlinirea a 40 de ani alături de coechipierii săi şi de antrenorul David Moyes, care a salutat longevitatea jucătorului ce a evoluat întreaga carieră la campioana Angliei.
"Jucătorii i-au făcut una sau două surprize, între care şi un cronometru, ei vor ca el să fie antrenor. Ryan este un jucător respectat de toată lumea şi un exemplu pentru toţi tinerii jucători", a declarat Moyes.
Giggs, care joacă la Manchester United din 1987, de când era junior, a câştigat de 13 ori campionatul Angliei, de patru ori Cupa Angliei, de patru ori Cupa Ligii Angliei, de două ori Liga Campionilor, o dată Supercupa Europei, o dată Cupa Intercontinentală şi o dată Campionatul Mondial al Cluburilor, precum şi de nouă ori Supercupa Angliei.
Potrivit uefa.com, Ryan Giggs s-a alăturat, vineri, unui "grup select de jucători" din Europa care au împlinit 40 de ani şi încă sunt în activitate: Tibor Dombi (Debreceni VSC), -li Johannesen (TB Tvøroyri), Stanislav Kitto (JK Trans Narva), Oséias (FC Jeunesse Canach), Kevin Phillips (Crystal Palace FC), Tero Taipale (KuPS Kuopio), Javier Zanetti (FC Internazionale Milano).