După fireasca urare de mai mult și mai bine pe un nou an, vă invit să parcurgeți atent și fără prejudecată articolul alăturat cu echipa lui 2013 în viziunea lui
Messi al nostru. Plecând, dacă vreți, chiar de la autocompararea lui Gică cu Lionel, care poate "suna" a îngâmfare și supraestimare personală, dar ține și de ceea ce se cheamă conștiința propriei valori - una incontestabilă în cazul cuiva supranumit
Regele unui fotbal.
Pentru subsemnatul, răspunsurile și argumentarea acestora de către Hagi, la interesanta inițiativă a site-ului oficial al UEFA, au readus pe ecranul minții o imagine de acum destui ani. Se întâmpla la o aniversare cu ștaif (ca să nu... vorbim vorbe, precizez că era cazul petrecerii organizate de Dadi Graur la un hotel gestionat pe atunci de Marcel Pușcaș, soț la vremea respectivă a binecunoscutei cântărețe Luminița Anghel). Ca de obicei în asemenea împrejurări, toată lumea cânta și dansa, îngurgita și sorbea - mai pe scurt petrecea, încercând să uite de apăsările cotidiene, aceea a fotbalului fiind comună întregii adunări din locul cu pricina. Și totuși, acolo a fost o masă, una singură!, la care de la bun început și până la finele bairamului părea că pe lumea aceasta nu există nimic altceva sau măcar în afară de jocul-rege...
Acolo se afla "decarul naționalei" care nu agățase bine ghetele în cui, bineînțeles alături de
jumătatea sa. Încet-încet, onorabilii invitați au dat muzica sau cancanistica
fanatik-ului Ivanovici pentru patosul cu care tânărul lor conviv dizerta pe seama fenomenului care i-a adus celebritatea mondială. Era, ați priceput deja, Gheorghe Hagi, despre care nimeni nu putea fi sigur atunci pe ce drum o va apuca, însă cu cât îl ascultam mai mult și mai atent ne devenea mai limpede ca lumina zilei sau a tuturor Revelioanelor sau Vanghelioanelor că pe el... scrie numai fotbal, din creștet și până-n vârful
stângului său binecuvântat.
Poate că nu e făcut să fie la fel de mare ca antrenor. De acord, dacă vreți, că a îmbrăcat prematur "haina" de selecționer. Dar filozofia lui despre fotbal, certitudinea că
respiră parcă numai pentru sportul ăsta, promovările de echipă pe prima scenă și mai cu seamă de talente veritabile îl onorează pe
Messi al nostru și completează imaginea unei personalități cu totul aparte. Lecturați, rogu-vă, cu pertinență articolul amintit în capul acestor rânduri și adăugați ideile din alte materiale de presă, pornind de la aceea a responsabilizării fotbalistului profesionist, scutit de povara cantonamentelor. Veți putea descoperi astfel un revoluționar (pentru fenomenul autohton) în straie regale.
George PLAURIAN