Și Gigi Becali trece prin moment cumplite. Din teribilistul care se asemuia cu Sfântu' Gheorghe pare că nu a mai rămas decât un biet muritor în stare să dea orice pentru a respira aer de libertate. El, care se visa comandant de oști, ar accepta și să frece podele ca orice soldat de rând, doar pentru niște ore fără cătușe. El, finul nerecunoscător nașului (nu-i așa mult de când perora "ce, Hagi se compară cu mine?"), trebuie să fi receptat palma destinului, Viitorul fiind o șansă de a munci la orice, dar neapărat dincoace de gratii. Iar peste toate mai apare și povestea cu chinurile de la coloană, despre care înainte prea mândrul
Jiji n-a vorbit aproape deloc.
Și alt personaj important din fotbal are probleme serioase. Pentru Cosmin Olăroiu nu mai curge doar lapte și miere la arabi. Iscusitul om de fotbal și de business e încolțit de justiție, a pierdut deunăzi la TAS, poate fi expulzat din Emirate.
Însă nimic din toate acestea, din multe altele asemănătoare, nu se poate compara cu drama lui Silviu Lung. După o viață trăită la cea mai înaltă tensiune, petrecută inclusiv la volan (a parcurs sute de mii de kilometri fără probleme deosebite), vestitul portar de odinioară, onorabilul antrenor de portari din ultima vreme și-a pierdut cumpătul, într-o clipă blestemată, mai ceva decât în orice împrejurare de tip Košice. Dacă atunci, în fosta Cehoslovacia, a fost meciul ce i-a marcat nefericit cariera, acum, în Doljul său de adopție, a părăsit pe targă terenul unei
partide nedorite, a tragediei pe care a provocat-o. Ceața, viteza, poate o secundă de neatenție sau derută - nu se știe ce anume i-a anulat reflexele lui extraordinare. Și nici nu are marea importanță, la urma urmei. Rămâne doar realitatea cruntă a frângerii unei vieți și însemnarea pe vecie a altora. Și-i tot ce contează pentru omul Lung, dincolo de dosarul de ucidere din culpă.
L-am văzut cu toții, încă de pe targă, sub o cumplită apăsare, repetând la infinit "a murit un om". Cei ce l-am cunoscut îndeaproape realizăm și mai bine că-n sufletul lui mare s-a rupt ceva: omul generos, cu frica lui Dumnezeu, ardeleanul îndrăgostit de Oltenia în care a cunoscut gloria știe că a pierdut un meci al vieții. Se declară, cu aceeași bărbăție definitorie, vinovat de accident, anunțând că va ajuta familia îndoliată înainte și indiferent de verdictul legii. Mai mult nici că ar putea să facă acum, așa cum noi - cei ce l-am prețuit ca om de fotbal și de omenie - nu putem decât să nu-i întoarcem spatele. Îl așteaptă un alt
meci, în care are de luptat cu toate spasmele induse de acea clipă blestemată. De amintirea acesteia nu va putea scăpa niciodată, dar Silviu Lung trebuie să meargă mai departe, chiar sub această apăsare teribilă. C-așa-i în viață, ce ți-e scris în frunte ți-e pus inclusiv pentru trăitorii în legendă...