Autoapărarea ca lecție de viață

    Na, că Mutu și-a dat drumul! E o știre, una mult așteptată de fanii Petrolului (dar numai de ei?). După cum pe seama altor evenimente proaspete - de la debutul cu gol al lui Chițu la greci, titularizarea ex-căpitanului stelist în Turcia sau spectacolul izbutit de dinamoviști prin Spania până la succesele reprezentativelor de tenis și rugby - se pot încinge șuete interminabile între chibiți. Dar v-aș invita la o reflecție asupra unui cu totul alt fel de subiect, aparent fără de legătură cu ceea ce pasionează microbistul român. Numai aparent, fiindcă și în postura de spectator în tribune populate (și) de băieți porniți pe harță cu orice preț sau ca simplu trecător nimerit în mijlocul unei cete de hooligans, care Doamne ferește să te simtă de-al inamicilor favoriților lor, e bine să știi tainele autoapărării.

    "Pot oare? Și dacă pot, cum? Și cine voi fi? Ce TREBUIE să fiu ca să-mi protejez viața, valorile, familia?". Am citat din prefața unei cărți scrise de un anume Rory Miller, licențiat în psihologie la Oregon, care a lucrat 17 ani ca ofițer de penitenciar în unități de maximă securitate și a fost un an consilierul sistemului corecțional din Irak. Cochetul volum, pe care vi-l recomand tuturor, indiferent de vârstă și profesie, este abia apărut la o editura clujeană (www.edituracurs.ro) și a fost lansat la un seminar al tehnicienilor Ligii cluburilor de karate-do shotokan fudokan. Ca invitat din afara fenomenului la cursul ținut în orașul  mentorului artelor marțiale de la noi și al Academiei sale, vă mărturisesc  că am rămas fascinat de ceea ce am văzut, simțit, descoperit. Credeam că știu mai de toate, măcar lucrurile de bază, din lumea atât de diversă și complex a sportului, însă am constat din nou că, într-adevăr, cât trăiești, înveți.

    Nu se desfășura nici o competiție, spectaculosul momentelor fiind dat de seriozitatea, implicarea totală, disciplina arătate pe tatami de zecile de oameni în toată firea, instructori cu patalama și centuri negre (între care și autoarea traducerii cărții amintite, Monica Hriscu) redeveniți elevi numai ochi și urechi la ceea ce le transmitea shihan Adrian Popescu-Săcele. Marele maestru - cunoscut în toată lumea artelor marțiale, prețuit mai ales afară decât în țara pe care nu a părăsit-o în ciuda tuturor tentațiilor - repeta la infinit noțiuni precum mental control, mental power, body control, control point, variație de moment cinetic,  controlul labei piciorului din spate, dublu bloc. Cerea repetarea obsesivă a exercițiilor, dar nu se mulțumea de fel să comande, ci exemplifica fiecare detaliu cu o uluitoare acuratețe a mișcărilor și o viteză de execuție aproape incredibilă la un bărbat ce se arată doar în buletin sexagenar.

    Ce visează acești oameni și mentorul lor? Să ridice o școală puternică în această disciplină în care, conform unui dicton japonez, e 70 la sută spirit și 30% corp. Să răspândească cunoașterea artei autoapărării pentru toți, de la copii de 5-6 ani până la venerabili, existând chiar astăzi profesori universitari care se "descarcă" de energii negative la sală, apoi merg relaxați, convinși că vor fi absolut drepți, la examene. Printre ei se află un inginer silvic, devenit prosper om de afaceri în Botoșani, care a început cu... fotbalul - șapte ani în eșaloane inferioare. Adept aproape fanatic și practicant asiduu al artelor marțiale, Constantin Poleac este mâna dreaptă a lui Popescu-Săcele, ca președinte executiv al Ligii, dar și manager care suportă din propriul buzunar o parte esențială a cheltuielor (de exemplu, costurile deplasării a 40 de persoane la un campionat mondial). El consideră că "știința autoapărării este o lecție de viață pentru oricine", noțiunea nemărginindu-se la aspectul fizic.

    Observați, stimați microbiști, că am citat dintr-un om ce a făcut fotbal și i-a rămas apropiat, alternând miuțele cu lucrul pe tatami. Poate vă conving astfel să reflectați măcar, dacă nu cumva chiar vă decideți să mergeți la sală, spre a descoperi ceea ce subsemnatul a făcut deja, cam târzior - dar, vorba aceea, niciodată nu e prea târziu să mai înveți ceva.


P.S. Am înțeles că Adrian Popescu-Săcele are șanse să devină președintele federației internaționale în sportul căruia i-a dedicat viața. Doamne ajută!