O fi el slab, de-l face pe Pițurcă să scuipe-n sân de parcă vede necuratu' și când are parte de cea mai favorabilă cu putință tragere la sorți, dar măcar de monotonie nu poate fi acuzat acest campionat cu care am fost blagosloviți în deceniul doi de mileniu trei. Ba dimpotrivă, încă de la startul "din plin" al stagiunii el se anunță adevărată mană cerească pentru lumea amatorilor de pariuri - chiar, să fi fost careva care să ghicească deodată și îngenunchierea dinamovistă în fața puștilor din jurul lui "du-te, Dică!", și semieșecul petrolist, și stricarea debutului lui Miriuță pe banca fostei campioane?!
Na belea pentru Stoican, mai ales pentru el. Degeaba s-au umplut tribunele cum nu s-a mai întâmplat de destulă vreme, în zadar au cântat ele la golul venit repede pe contraatac, pac-pac:
academicii lui Hagi au arătat că au ceva măcar din tupeul din tupeul idolului-patron la vârsta lor și au băgat... decedatu-n casa tânărului antrenor taman în preajma eternului derby. Bietul Cioinac a comis-o în două rânduri, ca să nu-i uităm ușor debutul, dar peste ratarea răsfățatului Țucudean la 1-0 (gol dat tot de el) sau a altei deja
vedete (Rus) trecem așa, cu una-cu două? E și mai limpede acum, după corecția primită dinspre Viitorul, că proiectul New Dinamo poate să pară spectaculos, însă va mai curge multă apă pe Dâmbovița până să depășească stadiul de păgubos. Cât de bine i-ar veni costumul de conducător lui Dănciulescu, tot de abnegația lui în tricou e mai mare nevoie, iar pentru alții ca Danciu-gol trebuie vârât adânc mâna la teșcherea, măi dragă domnule Negoiță...
A cam sfeclit-o alt debutant important al sezonului, dacă ne luăm după promisiunile
neamțului de a dărâma munții cu CFR. Altfel,
remiza albă de pe Someș nu a fost, totuși, de domeniului neprevăzutului, adversara fiind altceva decât Corona (învinsă la Giurgiu la scor de forfait, deși Astra a turat în viteza întîi, hai a doua). În schimb, primele reapariții oficiale ale lui Mutu sau Zicu chiar au adus aminte de proverbul cu pomul lăudat și sacul. Egalul smuls de brașoveni în prelungiri și o repriză în 10 a făcut să nu-i mai tacă gura lui Contra - să se declare deja învins în această ediție, dezamăgit inclusiv de fostul coleg de națională, scârbit de arbitraj! De acord, sunt două puncte ce atârnă greu în balanța campionatului, dar stai, bre Guriță, că drumu-i încă lung, iar în acest rai al pariorilor superinspirați sau fff documentați s-ar putea ca "bombele" să nu le ocolească defel pe Steaua și Astra.
Să fie cu totul și cu totul exclus, de pildă, ca învinsa Viitorului să se…scoată în Ghencea? Poftim întrebare! Iar dincolo de această preocupare, să salutăm acest
golazo izbutit de
Ștefan Radu pentru Lazio și cu nădejdea de repetare a unor asemenea execuții în beneficiul naționalei căreia sorții i-au zâmbit cu gura până la urechi, în ciuda a ce zice posomorâtul-șef de la lot.
George PLAURIAN