Fotbalul nostru are miros de blat de pe vremea în care noul (era să zic tânărul, dar la anul devine sexagenar - mulți înainte!) număr 2 din Federație se juca cu puța-n țărână. El, fenomenul social indubitabil
de Românica, pare să fie însă un biet copil în comparație cu alții, atunci când apar dezvăluiri despre întâmplări încă mai cutremurătoare, cel puțin pe o scară a valorilor puse la bătaie, decât ceea ce a dus la decapitarea (?) așa-numitei Cooperative de la noi.
Un fundaș cu aproape 30 de apariții în naționala Norvegiei, deci nu vreun latin cu sânge fierbinte pe care să-l ia gura pe dinainte, s-a decis să vorbească pe față despre ceea ce s-a petrecut pe la spatele ascensiunii echipei rusești la care a mâncat o pâine suspect de albă. Și nu-i vorba de reciprocități în stil mioritic, de vreun porc tranșat cu grijă și vârât în port-bagajul brigăzii care a arbitrat cum se cuvenea gazdelor dintr-o biată așezare gen Cocoțații din deal. Erik Hagen se referă la bani grei de tot oferiți în semn de atenție nemărginită unora ce împărțeau dreptatea în terenurile pe care evolua însăși câștigătoarea unei cupe europene de acum 6 ani!
Nordicul confirmă ceea ce spaniolii scriau la vremea respectivă, acuzând Zenit de cumpărarea de semifinală + finală continentale contra a 50 000 000, ineditul proaspetei dezvăluiri fiind dat de metoda de
fabricare a banilor negri: jucătorii ar fi pus mână de la mână pentru gloria străbună (a cui?), contribuind cu un sfert din primele fabuloase încasate, câte 3 000 de verzișori de căciulă, întru
onorarea oneroasă a oamenilor în negru.
"Mita devenise atât de răspândită încât proprietarii de cluburi se acuzau reciproc de dare de mită înainte de fiecare meci", afirmă stupefiant Hagen pe seama experienței trăite la Răsărit.
Șocantele destăinuiri despre mirosul de blat de prin case mai mari nu trebuie însă să ne abată atenția de la ceea ce se întâmplă în curtea noastră. Nu mai departe decât mâine se face luna de când s-a promis pornirea operațiunii de
curățenie generală, iar până acum nu s-au șters decât firicele de praf de pe fotolii federale, prin schimbarea de funduri ocupante. O fi el Hagi stăpânit de subiectivism de cumnat, dar strigătul lui de alarmă în pur stil neaoș -
"Fotbalul românesc s-a dus dracu'!" - vine oricum peste o realitate în care noua strategie a fost sublimă doar în campania electorală. Deocamdată, și prin cele mai recente decizii aiuritoare ale arbitrilor autohtoni, plutește același iz de blat, deși acesta nu se dovedește, iată, o specialitate românească!
George PLAURIAN