Cu toate "tunurile" puse pentru bombardarea timpanelor noastre în prima zi de
free Gigi după un an, presa abia a avut vreme să consemneze o performanță a fotbalului nostru: avem campion de Anglia! Unul cu drepturi depline, cu medalie personală obținută prin atingerea baremului meciurilor jucate (spre deosebire de sezonul debutului).
După Olanda, Spania, Italia, Turcia, Franța, Ucraina, Elveția și ce-om fi scăpat în fuga condeiului-tastă, e rândul
perfidului Albion să-și treacă în albumul regal al jocului pe care, dacă nu l-a inventat, măcar l-a legiferat fotografia de la încoronarea câștigătoarei unui sezon zbuciumat cu un român printre laureați. Premiera a fost semnată de Costel Pantilimon într-un mod care trebuie să ne emoționeze, uriașul dintre buturi nedespărțindu-se de "Tricolor" în cele mai fericite clipe ale carierei sale. Copilul unui cuplu mioritic care nu poate auzi auzi uralele pentru
cetățenii din Manchester, deci inclusiv pentru fiul lor, și nu-și poate spune bucuria a ținut să arate lumii că nu a uitat de unde a plecat, că nu-i este rușine de-un fotbal la ananghie și cu protagoniști după gratii. El a reamintit , dimpotrivă și implicit, de Hagi, Lucescu, Popescu, Chivu, Moldovan, Raț și alți români care și-au însemnat trecerea prin campionate tari.
Și mai este ceva de reținut apropo de atitudinea proaspătului campion de Anglia. Provocat de jurnaliști, Costel ar fi avut motivele și prilejul ideal să dea frâu liber frustrării, nefiind defel ușor să îndure rămânerea în umbra unui portar cu nume mare, dar care în ultimul timp trăiește mai degrabă din faima de altădată. Nu a făcut-o, susținând chiar că el și Hart sunt ca o familie, prieteni pentru tot restul vieții. Dovadă că Ăl de Sus i-a dat românului respectat în Regatul Unit nu numai talent, dar și caracter, modelat de părinții lui tăcuți. Să ne mândrim cu fotbalistul înalt ca plopul și, iată, demn precum stejarul din legendele Moldovei sale natale!
George PLAURIAN