Moțiada care duce Steaua de Râpă

    De când se știe el fotbalist de un anume soi, Cosmin Moți a visa, ca tot omu', la ChL, iar ca tot dinamovistul să facă de cacao culorile mai aureolate ale clubului ce-i smulgeau lacrimile invidiei prostești, în '86, unui alt prea pătimaș posesor de sânge fotbalistic alb-roșu. Le-a izbutit pe amândouă la aproape 30 de anișori, intrând nu doar în istoria bulgarilor, ci și într-o carte a recordurilor. A fost apărător strașnic dar și cel mai aprig amenințător pentru Arlauskis, care a găsit parada miraculoasă prin care să-i respingă "capul" de 2-0, după ce lituanianul rămăsese tablou la voleul uluitor inventat (bineînțeles...) de un brazilian. S-a repezit să îmbrace tricoul portarului de rezervă când titularul lui Ludogoreț a fost eliminat, dar și să bată necruțător primul penalty. Pentru ca în neobișnuita-i postură, îndeplinită prin mișcări de maimuță-n călduri între buturi, să-l citească mai întâi pe Pârvulescu și să ducă Steaua de Râpă în cel mai fericit final de meci al carierei sale de fotbalist de un anume soi.

     A fost, astfel, un fel de Moțiadă pe-un  stadion cam desuet pentru o așa miză de mileniu 3. Una începută în fapt mai devreme, prin declarații belicoase gen Chipciu despre Moți după tur, aruncarea petardei cu zvonul de blat la Steaua-Ceahlăul, iar în jocul propriu-zis prin intrarea dură aupra lui Tănase - comisă de la bun începutul partidei decisive, prea timpurie ca să fie întâmplătoare, taman la jucătorul titularizat cu aviz medical de ultimă oră (forțat probabil de interese mai presus de nevoia imperioasă de aport al căpitanului).

    Steaua a fost la zeci de secunde să împiedice triumful Moțiadei. Dacă nu era faza din ultimul minut, venită după o tâmpenie a înlocuitorului umbrei lui Latovlevici de altădată, acum găseam să vorbim despre travaliul lui Prepeliță, încurcatul picioarelor adverse de către Sânmărtean, zbaterea de vârf autentic a lui Keserü, siguranța portarului sau cine știe ce alte elemente meritorii. Rămânea oricum ideea subțirimii lotului (diluat și de aventurile bahice de noapte ale unui Iancu). Rămâne oricum rezerva față de câteva decizii luate de Gâlcă, schimbarea creatorului de la mijloc, de pildă, fiind de explicat prin oboseala care se simțea în mușchii lui Sânmărtean, dar ea putea fi compensată cumva de experiență, fantezie, tehnică pentru apărarea rezultatului pe final.

    Dincolo de ratarea în sine a calificării, rămâne însă îngrijorarea față de viitorul imediat al campioanei noastre, plecând, dacă vreți, de la afirmația aceea a patronului  că nu l-ar mai interesa Steaua decât ca afacere. Or, cum s-au dus pe apa Dunării 15-20 de milioane, ar fi de așteptat vremuri de răstriște în Ghencea. Sau îl va lumina Ăl de Sus pe Gigi Becali, cum spera antrenorul la patru ace (și de-cum cu unul mare de tot în fund)?