Nu numai pe motiv de trăire solidară cu doi compatrioți faimoși, finala Ligii Campionilor din Asia a meritat urmărită. Dubla dispută dintre arabi și cei de la Antipozi a lămurit, înainte de toate, că între ceea ce se joacă prin Europa și America de Sud, respectiv prin alte bucăți de lume rămâne încă
distanță precum de la nivel de galactici ai fotbalului la cel de pământean aventurat în ex-Liga lui Mitică. Păi ce mare finală poate însemna un meci-două în care se-nfruntă naivitatea ofensivei lui Al Hilal cu tactica rudimentară a australienilor preocupați, parcă, numai de aplicarea îndemnului obsesiv al lui Halagian - "focul la ei"?!?
Pe de altă parte, arbitrajul de pe King Fahd a fost atât de penibil anti-saudit încât nu numai că a depășit copios recenta dovadă de
neprietenie a lui Kovacs față de Steaua, dar dă apă la moară acelora care acuză bizarele metode de universalizare a celui mai iubit dintre jocuri. Cum adică, nu s-a găsit un alt
fluieraș pentru o asemenea partidă decât în persoana unuia care a stricat debutul Mondialului din Brazilia prin ajutorul acordat gazdelor? După prestația niponului de sâmbătă, singura explicație logică pentru delegarea respectivului ar fi că trebuia cumva
promovat cu orice preț fotbalul în țara-continent unde cangurii sar mai des decât mingea, prin câștigarea unui trofeu de către o echipă cu doi ani de existență...
Sigur că pe
Reghe l-a cam luat gura pe dinainte când s-a trezit să promită "vom fi campioni" și să ironizeze adversarul, după ce pierduse, totuși, prima manșă. Însă... pedeapsa primită pentru tupeul caracteristic în familia sa e prea nedreaptă, de vreme ce nu mai puțin de patru faze nu se puteau rezolva decât prin arătarea punctului cu var. Și, totuși, s-a putut, numai și numai după vrerea connaționalului lui Takayuki Seto de la Astra - absolut
in-cre-di-bil!
Doi românași de-ai noștri au ratat per total o sumă exorbitantă (2 000 000 $) în doar 90 de minute. Un club a trecut nemeritat pe lângă un trofeu internațional. Dar marele perdant rămâne însuși Fotbalul!