Așa, privit neutru, de la distanță, cu concentrare de microbist reținută mai degrabă de ceea ce se întâmplă pe la arabi, dar dincolo de domeniul lui
Al Reghe, începutul returului de L1 poate părea interesant.
Un prim meci în care un italian valoros ca jucător a trecut ca acceleratul prin halta de la Chiajna, locul de pripas provizoriu pentru cel mai valoros exinternațional român: antrenorul de azi al Iașului sub presiune (apropo, simpaticul Napoli e
macaronarul cu cele mai vechi state de plată printre mioritici) a vârât, neașteptat, doi Ciucur-i și Plămadă între ațele și ițele patronului-manager-mândrie națională Hagi. Cel mai de nerecunoscut titular al Viitorului s-a dovedit fundaș-golgeterul Mitrea, care parcă nu și-a putut uita trecerea pe la echipa moldovă, arătându-se precum un jalon, nicidecum ca om de lot național, la cel puțin unul dintre cele trei goluri.
O execuție de manual a lui Teixeira a făcut, apoi, dreptate
Strâmbului, care Rednic sfidează realitatea momentului la Petrolul , care a dominat Brașovul și măcar prin asta demonstrează că merită originalele dovezi de atașament ale fanilor. La limită s-a impus și
new Dinamo. De remarcat e că a făcut-o prin vechiul său produs Niculae, ce și-a reintrat în rol, nota bene, pe
serviciul mai noii vedete dintre urmașii emblematicului câine roșu Nelu Nunweiller, tocmai plecat spre o lume mai bună(fie-i țărâna ușoară!).
În fine, cele două zile de început au mai strecurat ceva stropi de mirare peste condiția actuală a Mediașului fotbalistic, unde mai ieri era greu pentru oricine să scoată puncte, iar acum a fost gata-gata să le piardă pe toate trei. Cu egalul de sâmbătă, Botoșaniul s-a revanșat parțial după meciul direct din tur, dar mai ales continuă să rămână, și prin conjunctura aceste ediții cvasifalimentare, în cărți de Europa.
Ei, acum (astăzi, diseară) e acum, că urmează o partidă pe care într-o lume normală nu s-ar putea paria decât 1 solist. Cum însă vremurile acelea fuseră (când oare, Dumnezeule?) și se duseră,
today nu mai știi încotro s-o... dai, chiar dacă onor campioana primește vizita codașei de facto. Și nu Pancu, reveniții sau
prospăturile Giuleștiului vâră spaima în alde Rusescu, cât amenințarea unei dispute cu tribuna-n cap pe propria arena. Boicotul peluzelor Stelei - sau cum naiba se va numi până la urmă echipa din Ghencea - dă aripi (nici un apropou!) speranțelor suporterilor rapidiști, ce vor face și pe dracu-n patru să eludeze vigilența regulamentară a organizatorilor, pentru a pune mai multă presiune decât oricând pe trupa gazdă. Cine se va simți cu adevărat Acasă?, aceasta-i întrebarea.
În ce privește afirmația de la începutul articolului, despre o anume preocupare menținută către zona șeicilor-putere, dar dincolo de fotbal, ați priceput, ca
accesatori destoinici ce vă aflați pe acest site: da, la evoluția triumfătoare a Simonei Halep făceam referire. Revanșă asupra Makarovei (care i-a... tăiat macaroana la Australian Open), revenire pe locul 3 în lume, al zecelea turneu câștigat în carieră, sacul de bani adjudecat - toate acestea poate n-ar fi fost posibile, însă sigur nu aveau atâta încărcătură emoțională, dacă machidoanca nu se simțea ca la mămica ei acasă tocmai în Dubai, care numai a Constanța și
Românica toată nu aduce. Nici nu credeam că sunt atâția românași pe-acolo ce se pot strânge pentru a face galerie, pentru a trăi bucuria izbânzii alături de cineva de-al lor.
Asta da iubire și prețuire, nu ca amorul platonic pe care, conform unei analize UEFA, îl demonstrăm vizavi de fotbal. Citeam dis de dimineață în ProSport – suntem în topul interesului față de cel mai popular dintre jocuri, dar pe stadioanele L1 mergem mai puțini decât englezii la liga a patra sau turcii la meciurile lor de mâna a doua. Lideri continentali în materie de interes pentru fotbal, însă abia pe locul 29 în Europa după numărul de spectatori aduce a diferență între iubirea ce nu se limitează la o strângere de mână și amorul platonic, eventual de la distanță. Iar ce rodește se știe și, dacă vreți, se vede inclusiv în insolvența, cvasifalimentul care ne bântuie campionatul.
George PLAURIAN