Nici vara nu dorm - sau mai ales vara nu le arde de somn cluburilor de la noi, care nu numai că au de stat zi și noapte cu ochii pe piață, ca toată lumea în perioadă de mercato, dar trebuie să lupte amarnic pentru bănișorii lor, veniți din sticlă, că prin buzunarele multor așa-ziși investitori de până mai ieri fluieră a pagubă (tocmai i s-au pus definitiv cătușele, pentru ani grei, celui ce se declara vajnic luptător antisistem mafiot, Iancu având și de returnat statului o sumă cam cât aceea primită de întreaga Ligă pe un an, de la televizii). Adunarea de ieri, de la LPF, a decis: rămâne ca-n tren, cu 14 echipe și nu se face pas înapoi în bătălia pentru drepturile tv, al căror deținător fără licitație - cum tot țipă din postură de chibiț de lux nea Mitică - vrea să profite de micșorarea numărului competitoarelor spre a reface din paguba contractului ținut la secret până și de privirile conducerii supreme din fenomen (căci asta e o AG, nu?). Stați însă ușurel, problema e departe a fi tranșată realmente, peste zece zile a altă Adunare Generală, fără a putea fi deloc siguri că măcar atunci se bate în cuie...
În vremea asta, cu atâtea furtuni iscate din neseninul fotbalului nostru, mai vine și câte o veste bună. Pantilimon a intrat în istoria unei echipe de Premier League, Maxim s-ar îndrepta tot într-acolo, pe bani grei, Steaua și-ar putea recăpăta artistul... Dar surâsul în plină vară s-a ivit de unde nici că ne așteptam.
Andre Rieu e doar din țara lui Cruyff, neavând altfel vreo treabă directă cu fotbalul, așa cum prea puțini din mulțimea la patru ace îmbulzită la concertele sale par a avea legături cu lumea lui Mutu. Însă tocmai acest Paganini al zilelor noastre, violonistul și șeful de orchestră care demonstrează că românul e sensibil și la Strauss sau Sostakovici, nu doar la copii-minune, a făcut cel mai frumos compliment unor iubitori de fotbal care suntem și cam uitasem să zâmbim.
Sigur, un mare maestru cum e olandezul nu se putea adresa direct decât altor campioni. Dar micul lui discurs dedicat Stelei în plin show fără nici o tangență cu șutul și golul, plus reacția promptă a lui Argăseală (de am ajuns să-l vedem pe vrăjitorul Rieu în tricou roș-albastru!) reprezintă mult mai mult decât o eventuală manifestare de simpatie față de un club anume. Dacă nu realizăm adevărata semnificație a gestului și continuăm să ne bălăcărim în mocirlă - cum observăm din postările urmașilor celor ce au plâns de ciudă când o echipă aducea fotbalului românesc cel mai prețios trofeu - ar însemna că ne merităm soarta, cu acest campionat în insolvențe și zgomot de cătușe. Ceea ce, personal, refuz cu hotărâre - lăsați-ne să mai visăm că fotbalul poate fi aproape de artă, nu ne furați zâmbetul în plină vară!
George PLAURIAN