Pentru o bună parte din țară, vara asta furioasă, fierbinte și secetoasă, a făcut mult mai mult rău decât ar putea pricinui această nouă demonstrație de impotență ofensivă a naționalei de fotbal. Dar în bezmeticeala noastră de microbiști, expresia cu maieul mai aproape de corp decât cămașa se traduce prin durerea de cap instalată de semieșecul cu Grecia, strângerea clasamentului grupei celei mai facile preocupându-ne acum mai presus de chestiunile mărunte precum ce vom mânca eco, din producție autohtonă...
Legătura dintre agricultură și fotbal o dă seceta. În cazul naționalei, aceasta se manifestă prin lipsă de apă vie în momentul de vârf al unui meci, fie el cu modesta Ungarie sau decăzuta Grecie (plus încă unul mai înainte), 0-0 devenind parcă un fel de limită a potențialului actual al "tricolorilor". Încă o dată, seara de luni ne-a arătat o echipă cu Tată (Puiu), însă fără cei doi tătici esențiali - unul cu pasa, altul cu...plasa. Degeaba au tot cântat și sperat zeci de mii suporteri, explozia de bucurie a fost provocată de o realizare străină jocului de pe Arena Națională. Dar până la urmă, nici momentul de satisfacție oferit de victoria Simonei Halep n-a avut cum să alunge gustul amar lăsat de ineficacitatea crasă și prelungită a reprezentativei, care provoacă de-acum fibrilații la gândul că soarta calificării se poate decide în Feroe!
Emoțiile debutului l-au copleșit pe omul hotărâtor la echipa sa de club, iar schimbarea lui Budescu cu Sănmărtean nu a adus altceva decât confirmarea că fostul stelist și-a cam pierdut magia printre cămile. Keșeru n-a fost inspirat, ci numai egoist, Andone a fost introdus prea târziu, Maxim plătește tributul statutului de rezervă, doar piticul atomic Torje bătându-se așa cum s-ar cuveni să o facă jucătorii din avanposturi. Defensiva - ok, dar era de preferat Mățel pentru declanșarea acțiunilor ofensive în flancul drept.
Cineva dă în scris pe un site că "tricolorii" au nevoie de ceva viagra pentru creșterea potențialului. Dar n-ar fi de ajuns niscaiva țelină introdusă în meniuri de dochi Pompi? Lăsând glumițele (că purceaua riscă să ne moară-n coteț acum!), e clar că naționala are nevoie de o transfuzie de entuziasm, de dăruire - ceva din spiritul așa-numitei generații de aur. Echipa României trebuie să-și depășească starea de suficiență, dacă nu chiar de blazare, creată artificial, de ajungerea - numai și numai prin jocul bizar al coeficienților - în topul mondial. Cealaltă ipoteză, că atâta poate la ora actuală, ar însemna că e de rău, dar de rău-rău!
George PLAURIAN