Că va strânge o mie sau de zece ori mai mulți particpanți, că - mai întâi de toate - va avea loc sub formă de miting civilizat și nu de adunătură din care va să sară scântei, posibila întrunire a unora din foarte numeroșii amatori de fotbal care
țin cu Steaua rămâne de luat în seamă. Este, oricum, altceva decât dispariția din tribune a galeriei sau
împodobirea blocurilor din Ghencea, Drumul Taberei și de aiurea cu lozinci anti-Becali, chemarea la dialog, la exprimare pertinent în public a ideilor și sentimentelor fiind, nu-i așa?, expresie a democrației.
Cine a făcut, însă, convocarea și, mai ales, ce mesaj transmite? Recunoscut cvasioficial și ani la rând drept lider de galerie, Jean Pavel a fost și a rămas, ce-i drept, cel mai vocal dintre destuii
șefi de suporteri care dădeau tonul la cântec
roș-albastru. În textul său de chemare la (posibilul) miting, el se erijează, de la bun început, în luptător exponențial pentru salvarea "spiritului stelist". Frumos, am zice, dacă în lauda de sine - și de respectivul
spirit, firește - nu ar recunoaște, fără să vrea, un amănunt care a caracterizat și el existența unor galerii, nu numai a aceleia din Ghencea: "eram temuți", scrie Pavel în postarea lui, o afirmație care îi amintește brusc microbistului pașnic de bătăi în tribune, scandări triviale, foc dat gradenelor, devalizări de vagoane feroviare, gări, benzinării ș.a.m.d. Manifestări duse de așa-zișii fani ai altui club și peste granițe...
Și ce urmărește, la urma urmei, inițiatorul mitingului? Teoretic, numai și numai binele echipei favorite, încăpute pe mâna unui capitalist feroce, exponențial pentru
Românica, pe care (echipă) suporterii sunt somați să vină să vină să o ia inapoi - de parcă ar fi fost vreodată, la propriu, a lor, inclusiv pe vremea când și Steaua, și orice altceva reprezentau, chipurile,
bunuri ale întregului popor. Spre deosebire de Nae Cațavencu, Jean Pavel nu plânge pe umărul "țărișoarei" roasă de corupție, de poftele altora - el socoate că milioane de compatrioți simt, vezi Doamne, asemenea lui, adicătelea ce le poate fi
cel mai drag pe lume decât Steaua Bucuresti," echipa sufletelor voastre", cum susține în Scrisoarea …găsită a lui ?!? Păi cum rămâne, bibicule, cu cei mai dragi ca lumina ochilor, cum își defineau românii copiii? Cu părinții, cu nevestele sau iubitele fără de cununie, cu visurile de a face ceva bun pe lumea asta - nu aceștia sau acestea reprezintă ce avem mai scump la inimioare sau rațiune?
Dar să zicem că putem trece peste autoditirambii caragialești și ajungem la întrebarea de fond: cu ce, pe ce să își ia suporterii, fie,
înapoi echipa? Într-o țară cu atâta sărăcie și sărăcime, membrii galeriilor sunt, mulți, tineri ce trăiesc de pe o zi pe alta, nu puțini fiind (cel puțin până nu de mult)
de meserie fani, agitând obiecte promoționale plătite de club, efectuând mult timp deplasări suportate tot de respectivul club etc. Și acum vor găsi aceștia, brusc, de unde să adune fondurile
babane pe care le necesită susținerea unei echipe de fotbal cu pretenții!?
Să fim serioși: una e saturația de Becali și alta manifestarea simpatiei față de culori anume. Poate că au observat și protestarii că, de când campioana a fost părăsită de galerie, au (re)apărut în tribune, chiar la meciurile trupei păstorite de
Jiji, multe figuri feminine, numeroși copii, mai feriți acum de
bombardamentul de invective, trimiteri în…ue și alte cele neortodoxe. Iar zvonurile calde despre probabila (re)înțelegere cu Armata ar putea rezolva adevăratele probleme cu care se confruntă Steaua, ajunsă doar FCSB. Sau poate tocmai acest ultim amănunt să-l fi determinat pe Pavel la chemarea la miting, că realizează cum poate să piardă definitive echipa
lui?
George PLAURIAN