Francezii par să-și fi pierdut mândria vecină cu trufia care definitorie le era, de vreme ce îi doare-n cot de cât pot îndură privirile și simțul mirosului mulțimii de suporteri-turiști care altfel le umflă buzunarele la acest turneu final.
Ruși, englezi, polonezi, turci, croați, irlandezi, bașca cetățeni din Hexagon - toți scriși cu un singur i la coadă, că nu-i cazul de generalizări- nu par, ci chiar și-au pierdut (înecat) mințile, încăierându-se, pe alocuri ca în "Șapte păcate", încă înainte de primele jocuri ale echipelor pentru susținerea cărora au împânzit, chipurile, Franța. Sânge la Nisa, Marsilia, Paris, dar nu în urma vreunor atentate de teama cărora mulți amatori de fotbal sau turism de evenimente au rămas la casele lor - bătrâna Europă își dă singură foc, o dată mai mult, imaginii de leagăn al civilizației...
Marcați de resentimente vechi, transmise din generație în generație, sau apăsați de frustări purtate de-acasă în țara gazdă a Europeanul 2016, sau posedați de aburii alcoolului ori, pur și simplu, de dorința de a-și măsura mușchii, membrii unor galerii ale echipelor participante s-au luat la bătaie cu
adversarii. Românii - nu, ei nu s-au
violentat cu alții. Ei sunt altfel, ei se bat între ei!!
Vestea ciocnirilor între steliști și dinamoviști vine la câteva zeci de ore după frumoasa "prestație" din tribunele partidei inaugurale. Vechea râcă, adusă din secolul și mileniul anterioare, e scoasă, iată -iarăși!- din Liga mioritică
la export, precedenta întâmplare datând de anul trecut, de la Budapesta. S-a uitat repede de neșansă, de ratări, de speranțe reînnodate pentru ieșirea din grupe, de tot ce ține strict de fotbal, de națională. Până și de teama de atentate s-a uitat, reînvigorându-se brusc dorința
de bine pentru capra(oaia) vecinului. Aceeași luptă intestină care ne definește scena politică, cancanistica etc, purtată, cum spuneam, la export...
Cum au fost implicați puțini suporteri de la noi în încidentul dintre noi (ei), să nădăjduim că va rămâne doar un caz izolat și admirabila "prestație" din tribunele grandiosului Parc des Princes se va repeta la meciurile următoare - fie ele cât mai numeroase! Numai de așa manifestări de
miticism (între care se înscrie și atitudinea selecționerului față de presă la antrenamentul pe care l-a "deschis", până la urmă, contrar anunțului inițial, doar un sfert de oră) nu are nevoie Echipa căreia acum nu-i mai este suficient doar să nu se facă de râs, precum contra Franței!
George PLAURIAN