Tocmai ne ziceam, ca într-o celebră reclamă: scump, doamnă (Europă), scump, la vedere - precum la cântarul mioritic kilogramul de cireşte
fără carne, anul ăsta - fotbalul în turneul final din Franţa. Care meci de păstrat, întreg, în amintire, din start până-n optimi? Căldură mare, puhoaie, britanici ce "şi-au luat ţara înapoi", teama de atentate - parcă nu îi mai arde nimănui de spectacol, în afară de cel făcut dincolo de gazon, cu admirabilii suporteri irlandezi în top. Presupusele festinuri ale echipelor naţionale cad tot mai vizibil la nivel de serbări câmpeneşti, cu mici încinşi pe grătarele de la margini de drum care nu a
auzit de fonduri comunitare. Vedetele plătite regeşte au crampoanele tocite în bătăliile cluburilor ce le asigură bătrâneţi fără griji, ce rost ar mai avea să-şi rupă oasele doar aşa, de dragul gloriei de iz patriotic, când plajele inaccesibile muritorilor de rând le fac cu ochiul pentru o ff binemeritată vacanţă?
Şi totuşi, CE a ieşit brusc din amorţeală. Nu prin cine ştie ce joc
galactic, doar graţie unei surprize, însă una colosală, cum rar, extrem de rar se poate consemna. Cine ar fi putut crede că o trupă urcată întâia oară la un asemenea nivel va face egal cu echipa unuia dintre cei mai scumpi, aureolaţi, admiraţi fotbalişti ai lumii, iar după portughezi să vină rândul ungurilor la 1-1 şi al austriecilor la şi mai şi, la înfrângere? Calificare istorică din grupă, dar s-a mai văzut, fapta fiind făcută posibilă şi de substanţiala lărgire a formatului întrecerii din acest 2016. Însă ce abia s-a petrecut chiar ţine de inimaginabil: cine eşti tu, micuţă Islandă, de unde ai răsărit ca să te încumeţi să te iei în piept cu marea ţară a campionatului în care numai din ce se pompează din sondele arabilor în fotbalul britanic ar fi de ajuns să te cumpere cu totul şi are de 5(cinci) ori mai mulţi jucători legitimaţi decât ai dumneata locuitori?!?
În firea lucrurilor (palmareselor, banilor etc, etc) s-a arătat numai începutul meciului care obligă la rescrierea istoriei celui mai popular sport. Nu trecuseră decât trei minuţele şi galonatul Rooney îşi făcea treaba de golgeter al Angliei, că-i bun şi penaltyul pentru a pune lucrurile pe făgaşul firesc. Care firesc, Dumnezeule, că a fost nevoie doar de o sută şi ceva zeci de secunde spre a înmărmuri o lume întreagă - egalare prin fundaş, din aut bătut de un fost handbalist!, apoi ritmul nebunesc s-a încheiat cu un al treilea gol, căzut neverosimil, în poarta faimosului Joe Hart, salariat de aproape 5 milioane sterline!?!
U-lu-i-tor. Sigurdsson, Sigthorsson şi ceilalţi fotbalişti, toţi cu
on la coada numelor, au dictat un altfel de Brexit (mă rog, Engxit) decât cel recent care zguduie din temelii UE şi care, spre deosebire de fotbal, a fost determinat de buna voie a majorităţii britanicilor votanţi. Cum au putut evolua aceşti jucători, urmaşii unora care primeau 14 (patrusprezece) goluri de la Danemarca, în 1967, sau cedau, acum 9(nouă) ani, cu scor de forfait în… Liechtenstein până la 2-0 cu Olanda, în preliminarii, şi la această ascensiune! Selecţionerul Lagerback, din generaţia lui Iordănescu, a făcut o treabă simplă, insistând pe păstrarea scheletului reprezentativei de tineret ce se califica la Europeanul under 21 din 2011. Aparent simplă, pentru că avea pe ce se baza, nu ca la noi, care mergem din eşec în eşec cu selecţionatele schimbului de mâine...
Marea revelaţie a anului, a începutului de mileniu fotbalistic, are acum de înfruntat Franţa, la aceasta acasă. Logic ar fi… dar ce mai înseamnă logic la CE 2016? În afară, bineînţeles, de sfârşitul iluziilor noastre, căruia domnişorul cocoţat în fruntea FRF via Cotroceni i-a găsit
Acarul Păun: presa! El şi ai lui au acţionat "profesionist", conform propriei evaluări, neavând de ce să îşi pună măcar un pumn mic, mic de tot, de cenuşă în cap, bătând câmpii despre nevoia de "oameni sinceri, cu puţină nebunie" - nu contează dacă sunt şi pricepuţi în domeniu, precum un Sigur(că da)dsson...