"Nici un meci nu seamănă cu altul" e o învățătură cu care se deschide mintea fotbalistului și cultura jocului, din iarbă până-n tribună și chiar în fața televizorului. Și s-a verificat, în esența ei, mai mult decât convingător - și surprinzător! - la Erevan.
Meciul ăsta, de aseară, nu poate fi comparabil pe câte planuri ar încerca cârcotașii de meserie. Până și statisticienilor de mai ieri le-a fi greu să umble după precedente - noroc că s-a inventat netul și
țac-pac se află că într-o aceeași zi de 8 din luna lui Brumărel românii au marcat cu un gol mai mult, albanezilor dar ehei, acum 66 de anișori (o tempori, o Franță, tu, din 2016!), că de 20 de ani nu s-a mai întâmplat nu'ș ce etc.
A fost cu totul altceva decât s-a întâmplat în același oraș al unui întristător - practic eliminatoriu de la (alt) Mondial - 1-1, abia scos sub comanda conservatorului Iordănescu și, mai presus de toate, față de semieșecul cu Muntenengru. Liberalul Daum a mutat după Cluj, forțat și de împrejurări ce s-au dovedit binefăcătoare. A apelat la o formulă mai ofensivă ca înainte. A rechemat un
Lato pe care majoritatea aproape îl stropisem cu bidineaua uitării. A debutat ca titular alt nebăgat în seamă, de către predecesorii selecționeri, din
întreprinderea Hagi care chiar se demonstrează demnă de titulatura de Academie - superb
tupeul lui Marin II de a-și exersa "stângul" năpraznic și direcționat, dar și de a pasa ideal! A dat șansa smulgerii primelor fire de iarbă ca talisman introdus sub tricou nepotului Rotariu, care-și poate întrece unchiul faimos dacă va avea și-un dram de noroc în plus față de aseară, ceva din calitatea unui număr 10 arătând oricum în cele 23 de minute jucate.
Nu facem vreun
laudatio, nici nu se cuvine când unuia dintre berbecii cu crampoane întâlniți i s-a pus pata când nici nu se așezaseră bine combatantele pe terenul alunecos (cum naiba or fi scăpat mediocrii aceștia cu numai o boabă în plasă de la danezi nici că se poate explica). Dar încă după cum punea presiune Stanciu de la bun(ul) început, de parcă avea sub călcâie jarul nestins după ratarea de lângă Someș, se putea întrevedea starea de spirit a învingătorului. Una confirmată prin ceea ce a urmat, sub bagheta numitului Nicușor ce e de-acum, de aseară clar!, mult așteptatul Nicolae demn urmaș de Dobrin.
Această descătușare, schimbare de mentalitate, de atitudine - numiți-o cum vreți - pare precum alt
debut al naționalei în reconstrucție. Pe lângă cele două concrete, din echipă. Și cărora le-am mai adăuga unul, herr Daum scoțând la iveală cu acest prilej posibilele beneficii ale rigorii de timp nemțesc asupra fanteziei și
boieriei comportamentale, tradiționale din preajma Carpaților.
Nu-i cazul de sărit în sus, să mai așteptăm măcar aventura
sintetică din Kazahstan, însă astăzi barem să lăsăm neatinsă coarda scepticismului. Dracu' e mai puțin negru decât am fost siliți să acceptăm de atâta vreme, păi nu?