Dar cu Ștucan ce-ați avut?

    Dragi câini până la moarte, încep să nu vă mai pricep - dar așa, deloc-defel. V-am lăudat pentru coregrafie și ironie. Am mai închis un ochi și astupat o ureche când v-ați cufundat în mârlănie. Aveți dreptul la sentimente și resentimente față de cei ce îi îndrumă, conduc și plătesc pe cei pe care scrie la abecedar că ar trebuie să-i socotiți idoli în joaca de-a vârât mingea în plasă mai des decât cartoful în sacoșă, pe cât se poate. L-ați mai slăbit pe Negoiță spre a vă concentra asupra lui Andone, cerându-i capul în țepușa demiterii - probabil și din cauză că mulți dintre dumneavoastră (vedeți că vă respectăm, pentru pasiune măcar!) vă aflați în faza de concepție când numitul își rupea oasele pentru Dinamo, în cea mai mare parte a carierei naționale de jucător care mai are peste 70 de meciuri în campionate tari și ceva, 55, selecții în națională.

    Trăim în democrație, cel puțin așa ne place să susținem, deci aveți tot dreptul să vă manifestați și iubirea, și neiubirea. Dar nici măcar arbitrii, când greșesc împotrivă sau doar vi se pare așa, nu vă mai ajung ca ținte ale refulărilor fără număr/fără număr de ați trecut la agresiuni, deocamdată numai orale, contra presarilor?!? Ce ați avut cu tipii ultimii mohicani dintr-o mass-media muribundă, cel puțin la nivel de tipărituri, de i-ați silit să părăsească țarcul tradiționalul destinat comentarilor în scris și glăsuit?

    Să ne înțelegem, să zicem că nici unul care a învățat limba română & teoria lui șut-gol și din citirea pe nerăsuflate a cronicilor lui Urziceanu, Chirilă, Mache Ionescu sau Nicolaescu nu poate fi satisfăcut de abordarea mondenă, în detrimentul analizei jocului, a unora ca Ștucan. Însă am învățat în cei șapte ani de-acasă, plus la elementară, că dacă nu ne plac ochii cuiva suntem scutiți de obligația de a-l lua acasă și a-l pune la masă, doar să-l lăsăm în plata Domnului și al angajatorului trebuie. Fiecare își face treaba după cât îl duce capul și orice pasăre pasăre pre limba ei (recte scrisul sau vorbitul său) piere, nu?

    Meciul Dinamo - Astra a avut un deznodământ cam ciudat și, conform susținerilor multor specialiști, influențat de un arbitru de talia lui Balaj. Unii (ca să nu cădem în păcatul generalizării) dintre dumneavoastră, dragi câini până la moarte, au afișat, totuși, rânjetul victoriei. L-au învins pe Ștucan, care avusese tupeul să se informeze la casa de bilete în privința populării tribunelor cu spectatori plătitori, categorie în care pare-se că nu se încadrează galeriile furibunde. Constatând lesne că ați epuizat lista țintelor  (că nu s-o găsi motiv de sfadă și contra femeii de serviciu!), deci nu mai aveți pe cine să vă descărcați potopul nemulțumirilor, o întrebare se înalță mai viguros decât... Bizonul: la ce (mai) veniți, de fapt, în tribune, măi dragă?