Trăiască (și-nflorească) regulamentul de fotbal! Păi dacă nu prevedea el o pauză mai aveam noi parte de o seară cu așa final - ambele reprezentate pe scenă europeană câștigătoare după 0-1?
Treaba o vizează pe Steaua, fiindcă în Austria a fost cazul de inspirație a antrenorului la ivirea situației de om în plus, introducerea lui Florea schimbând sistemul de joc și influențând decisiv, prin gol și penalty scos de mijlocaș, rămânerea
în cărți a campioanei României. La București a fost ca-n filmele cu proști, prima repriză uimind dinainte de a începe prin trăsnaia trimiterii în avanpost a "motoretei", Popa având orice calitate ar crede Reghecampf, numai
înfățișare de atacant sigur nu. Ce era să facă mititelul printre zdrahoni? - a dat să forțeze fluierul de 11 metri, dar neavând talentul lui Arșinel sau măcar al lui Țociu, prima-i căzătură teatrală a dus numai la contraatacul încheiat cu golul turcilor.
La ce a jucat trupa bucureșteană 45 de minute - adică nimic, același aproape zero barat din campionat, nelegând mai mult de două pase – era de închis televiziorul sau de trecut pe un canal în care măcar te puneai la punct cu ultimele știri despre viața și activitatea infracțională ale politicienilor sau oamenilor de fotbal gen frații Becali și omnipotentul (pe toate planurile!) Borcea. Să vezi și să nu crezi însă, Steaua avea să fie alta după pauză. Și prin alcătuire, cu vârf de meserie, cu Popa la locul lui și Enache tot așa (adică în afara terenului, ceea ce a determinat înveselirea puțin numerosului public). Și mai ales prin altă atitudine, punând presiune pe defensiva șchioapătă a otomanilor.
Nu știm cine să fi fost personificarea sfetnicului bun al pauzei, gurile rele vor fi vorbind despre imixtiune patronală, dar haideți să acceptăm ideea că Reghe s-a trezit brusc din ciudată reverie și a simțit că-i cazul să renunțe la fantezii, la improvizații, dacă nu vrea să-i fugă scaunul de sub poponeață. Cert e că de aseară nimeni nu se mai poate îndoi de clasa de executant al loviturilor libere a lui Boldrin. Iar dacă la prima superbă execuție Momčilović a fost un fel de fiu al norocului, "capul" lui Tamaș - așa
aburit din pricini bine știute cum se află - rămâne de generic pentru un întreg sezon, care poate fi salvat de o calificare tare dificilă, dar nu imposibilă.
O seară începută prost, terminată bine și cum ultima impresie contează, ca și rezultatele, să ne bucurăm. Măcar azi să o facem...
George PLAURIAN