Exact după ce s-a oficializat apariția altei Stele, aceea a lui Becali și-a tras bomboana pe coliva unui sezon început cu mare tam-tam și sfârșit, iacătă... în van. Eliminarea de la Mioveni cică nu-l doare pe patronul de fapt, cupele interne necontând în filozofia sa fotbalistico-financiară, părând mai preocupat să judece
trădarea lui Lăcătuș față de augusta-i persoană (să aibă, oare, Marius vreun contract tainic de legare pe viață de interesele din Pipera, chiar cu riscul șomajului?). Iar antrenorul declară nonșalant că nu are ce să își reproșeze, jucătorii fiind aceia care trebuia să îți facă treaba - dar treaba lui care să fie, oameni buni, de vreme ce de la o vreme încoace echipa pe care cu ambiție nedisimulată și competență nemăsurată o pregătește nu prea mai bate pe nimeni?
Trei fronturi, Doamne, și toate trei ratate în acest început furibund de iarnă! Că au fost turcii sau cei de la Villarreal, Dinamo sau Astra, iar ieri
vestiții Nilă și Boboc (primul dublu marcator, celălalt transformerul penaltyului decisiv), pentru Steaua în variantă FCSB bilanțul e același -
ioc, pentru motivul pur și simplu că jocul practicat s-a arătat tot astfel, adică mai nimic față de așteptări și promisiuni. Până și acțiunea de întărire (proprie) prin slăbire (a Astrei) nu a dat roade, ajungându-se până la proaspătul anunț al lui Boldrin de probabilă plecare, pe motiv de suprasaturare (de ce anume i-a ajuns, lesne de înțeles).
Însă ce să-i căinăm pe suporterii steliști, oricum și mai divizați la ora actuală, când cei din Giulești au primit cea mai cruntă veste: gata, justiția a decis - "nu-i echipă mai frumoasă/și iubită ca Rapid" nu se mai cântă, echipa fondată în 1923 a murit! Nimeni nu-i profet în țara lui, zice proverbul, dar iată că George Copos chiar just a prorocit sfârșitul, oricât a râs tribuna de prezicerile sale, de acum nu așa de mult timp...
George PLAURIAN