Fotbalul mondial este zguduit de o veste cumplită: atacantul portughez Diogo Jota și fratele său, André Silva, și-au pierdut viața într-un accident de mașină petrecut în Spania, în zorii zilei de joi.
Tragedia a avut loc în orașul Zamora, unde cei doi se aflau într-o scurtă vacanță. Impactul devastator s-a produs la scurt timp după miezul nopții, potrivit informațiilor furnizate de presa spaniolă și portugheză.
Jucătorul lui FC Liverpool, în vârstă de doar 28 de ani, își unise recent destinele cu Rute Cardoso, alături de care avea trei copii. Fratele său, André Silva, evolua la nivel profesionist în eșalonul secund din Portugalia, la formația FC Penafiel.
Cei doi frați Jota se aflau într-un automobil Lamborghini, iar cauza accidentului a fost o explozie a unui cauciuc, în timpul unei depășiri. Bolidul a ieșit imediat de pe autostradă, iar impactul a fost fatal pentru Diogo și André Jota. Mașina a luat foc imediat după accident și cei doi fotbaliști și-au pierdut viața.
Federația Portugheză de Fotbal a transmis un mesaj emoționant, în care își exprimă profunda tristețe în fața acestei pierderi uriașe: "Întreaga familie a fotbalului portughez este în stare de șoc. Diogo Jota, un simbol al generației sale, cu aproape 50 de apariții în tricoul naționalei, ne-a părăsit alături de fratele său, André. Diogo era admirat nu doar pentru calitățile sale tehnice, ci și pentru caracterul său cald și implicarea în viața comunității. Transmitem sincere condoleanțe familiilor, prietenilor și cluburilor Liverpool și Penafiel".
De asemenea, Federația Portugheză de Fotbal a cerut UEFA să acorde un minut de reculegere înaintea partidei dintre echipele feminine ale Portugaliei și Spaniei, din cadrul Campionatului European.
Plecarea prematură a celor doi frați lasă un gol uriaș în inimile celor care i-au cunoscut și i-au susținut. Romaniansoccer își exprimă compasiunea față de familia Jota și tuturor celor afectați de această tragedie.