Vești încurajatoare pentru FC Liverpool în plină cursă pentru calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Alexander Isak ar putea reveni în lot spre finalul lunii viitoare, după o perioadă complicată marcată de o fractură la picior și o intervenție chirurgicală la gleznă, suferite în urma duelului cu Tottenham Hotspur din decembrie.
Transferat pentru o sumă record în fotbalul britanic, atacantul suedez nu a apucat să își intre pe deplin în ritm la "Anfield". Un presezon ratat și problemele medicale l-au ținut în afara circuitului optim, chiar în momentul în care începea să capete consistență în jocul "cormoranilor". Cele două goluri marcate în șase apariții sugerau însă că adaptarea era pe drumul cel bun.
Arne Slot a fost rezervat până acum în privința unui calendar clar al revenirii, dar ultimele progrese l-au determinat să ofere un orizont realist.
"Alex a fost pe teren, nu cu ghetele de fotbal, ci cu pantofii de alergare, pentru prima dată în această săptămână", a spus tehnicianul olandez.
"Următorul pas este să lucreze cu mingea, lucru pe care îl apreciază cel mai mult orice jucător, apoi următorul pas este să intri în lot și apoi durează o perioadă până când apt de joc. Va mai dura ceva timp, până spre sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, când, sperăm, se va întoarce în lot. Asta nu înseamnă că ești gata să joci, darămite să începi ca titular", a adăugat Slot.
Mesajul este clar: revenirea în lot nu echivalează automat cu revenirea în primul "11". Ritmul competițional, intensitatea Premier League și presiunea obiectivului european impun prudență.
Isak este unul dintre cei cinci jucători indisponibili din lotul lui FC Liverpool, într-un moment în care fiecare punct contează. Singurul care pare mai aproape de reintrarea în circuit este Jeremie Frimpong, afectat de o leziune la ischiogambieri și așteptat să revină la partida din 28 februarie, contra lui West Ham United.
Pentru FC Liverpool, eventualul comeback al lui Isak poate însemna mai mult decât o simplă soluție ofensivă. Poate reprezenta diferența într-un final de sezon în care marja de eroare este minimă, iar accesul în Champions League rămâne obiectivul major.