Am tot promis, ba chiar în scris, să-l las în plata Domnului pe fostul mare cârmaci al bărcii în derivă cu sigla LPF. Dar, ca în cântecul acela cu o leliță și jurământ încălcat repetat că "n-oi mai be", asta e - nu mă pot ține (cu accent pe e). Păi cum să procedez altfel când putem constata că, după minunea de la Maglavit, ne mai pomenim cu alta, de Bălcești (să trăiești, prietene al RoS, și să trăim cu toții - bine, cum ne-a urat cel mai navigator dintre șefii de partid și de stat)? Păi cum să nu ne minunăm de ce a emis deunăzi celebrul nostru, numai al nostru!, Hopa Mitică, deși întorsul ca la Ploiești îi este, de când a dat el cu nasul de (în) fotbal, mai definitorie și decât pălăria în care-l doare?!?
Deci, proepinentul a dat de înțeles, în primele clipe de după debarcarea sa, că
pupat Piața Independenței, pentru ca atunci când s-a asigurat că formidabilele "compensatorii" chiar i-au binecuvântat contul să pornească la atac, și pe dreapta, și pe stânga, înainte și para-ndărăt, în ținta mitralierei sale orale intrând suflarea ce-i stabilise sorocul. A dat îndrumări inestimabile de unire a forțelor și mișcărilor contracandidaților excăpitanului Barçei la șefia federației, a cărui vină constă în susținerea actualului mare boss. L-a desființat pe
baciul oltean mai ceva decât o comiseseră laolaltă ungureanul și vrânceanul în Miorița. Lupta până la capăt și chiar mai departe părea să-i fie întâia mare preocupare de după pensionarea silită...
Dar ce să vezi și absolut să nu crezi,
Mitică fără frică de nimică a întors-o iar, de data asta în stil unic, cum numai la Bălcești poți să-ntâlnești (să trăiești!). Ascultați și luați aminte ale lui istorice cuvinte, de ianuarie, ziua 20, anul în derulare: "Gică Popescu e deja președinte"!?! Carevasăzică s-a trezit omul din somn (ăla al rațiunii?) - ar putea constata unii. Însă ceva-ceva, venind măcar din prudența necesară față de orice revelație a acestei gen de indivizi , ar trebui să îndemne la luarea sub beneficiu de inventar a surprinzătoarei afirmații. Că, pentru a parafraza însuși proepinentul, nu s-o fi întâlnit hoțul cu prostul să ne lăsăm fraieriți așa, din prima. Cine știe ce se mai coace dincolo de transparența de
cristal, nu?
George PLAURIAN