E un personaj fabulos sau măcar unic în sportul românesc. A fost vedetă în hochei și tenis, două jocuri între care legătura e ca și aceea dintre sulă și prefectură. A devenit capitalist în plin comunism, magnat dormind mai mult în avionul personal, la manșa căruia a trecut la trezire. A făcut bani
din pământ, din iarbă verde - din orice, mai ales din ce nu se gândiseră alții că se pot strânge
cu lopata, dând sensuri noi noțiunilor de manager în sport și organizator de mari competiții.
Între altele, legendele Becker sau Vilas nu se mai scriau, poate, fără el. Turneele de la Stuttgart, Essen etc. au generat istorie la începutul anilor '90, când transforma - cum nu se mai văzuse - o sală de atletism în arenă de tenis de pe o zi pe alta (cu o echipă din care făceau parte un Robert Răduță, proprietarul de azi al lacurilor ce găzduiesc marile concursuri de pescuit, sau cineastul Dan Chișu, pe atunci un fel de operator personal, ajuns apoi producătorul "Nopții devoratorilor de publicitate" și multor altor evenimente artistice sau... gastronomice). Mai recent a revoluționat sportul care l-a făcut celebru, cu zgura albastră de la Madrid. Dar nu s-a cantonat în tenis, Mondialele de natație din 1991, din Australia, intrând în anale cu amprenta geniului său organizatoric. Și a mai fost președinte al forului nostru olimpic, unul care și-a tras singur de sub
poponeață scaunul de membru al CIO când a înfruntat
grangurii sportului mondial spre a o apăra pe Andreea Răducan, la Sydney.
Totodată inițiator al controversatelor vânători anuale de la Balc sau colecționar de sute de bijuterii auto (pe care le numește "vechituri"), Ion Țiriac este și un mare
consumator de fotbal. Nu investește fiindcă nu rentează, ci apare numai unde nu te aștepți, la meciuri din țară sau de peste mări și țări, că-i dă mână deopotrivă, chiar mai mult, cu pasiunea. Ei bine, am revăzut acest personaj fabulos, sau măcar unic, într-o emisiune a canalului de sport din trustul pe care Adrian Sârbu l-a creat și cu spijinul lui foarte concret. A vorbit, vreo două ceasuri, despre multe și diverse - cum o face, din păcate, prea rar un tip care știe atâtea din care se poate învăța de către oricine! -, de am putea să ținem o lună editorialele acestui site, abordând temă cu temă din interviul de marți seară. Să ne mărginim acum la una singură.
Pentru
marele mustăcios, viitorul sportului românesc apare
în ceață. Mulțumit de rezultatele Olimpiadei de la Londra (e puțin lucru, se întreba și întreba, ce au izbutit Izbașa, Ponor & comp pentru o țară cu 200 de gimnaste?), Țiriac se teme pentru ceea ce va fi în ediția din 2016. Cât despre fotbal, îi este clar, ne ducem tot mai jos adunând aici și făcând vedete "toate ciurucurile de aiurea". Salvarea ar putea veni, în opinia sa, din implicarea comună a potentaților timpului, politicul și legislativul susținând investitorii prin oficializarea unor inițiative gen crearea de fundații, cu scop eminamente social. El personal a prezentat una oficialităților, anunțând că pune la bătaie o sută de milioane. De euro.
Până una-alta, cel în jurul căruia s-a creat aura de mare zgârcit, a făcut un gest de simplă și pilduitoare omenie, donând un ultramodern aparat de zbor pentru acțiuni umanitare.
Măcar pentru o asemenea faptă, la care nu l-a obligat nimeni și despre care nici măcar nu a vrut să se afle, ar merita să-l ascultăm cu mai mare atenție pe Ion Țiriac. Dacă nu cumva să-l prețuim mai mult și să reflectăm la zicerile românului ce
se trage de șireturi cu nababii mapamondului, a bătut lumea-n lung și-n lat, putând să se stabilească absolut oriunde, dar ața l-a tras mereu spre iarba verde de acasă.
George PLAURIAN