Pițurcă a ieșit din muțenia-i obișnuită, mergând și vorbind la o televizie cât pentru un an. Printre atâtea altele, l-a "înțepat" pe antrenorul stelist, reacția acestuia venind prompt și vehement prin categorisirea selecționerului ca
ultimul om. E un subiect în jurul căruia se vor mai spune sau scrie multe și grele vorbe, așa cum cooptarea celui mai analitic jurnalist în staff-ul noului șef federal sau demiterea de la Chiajna a tehnicianului căruia chiar că gura-i bate curul pot oferi alte teme proaspete de discuție printre microbiști.
Dar se pot compara toate acestea cu vestea caldă, la propriu și la figurat pentru inimi de români, despre pătrunderea unei fete de la noi în semifinala turneului american de tenis? Două seturi la 2 cu o incomodă australiancă, 225 000 $ asigurați, 390 de puncte WTA, ajungerea în Top 5 mondial - iată ce, cât de impresionant și răsunător a izbutit deja Simona Halep la Indian Wells! Tot la nivel de extraordinar s-a auzit și vocea
Balonului de aur '94 în susținerea lui Gică Popescu, mai ales că manifestarea de solidaritate între mari fotbaliști vine din partea aceluiași Stoicikov ce ne lovea în orgoliul național prin reducerea noastră la nivel de mămăligari. Și totuși, emoția cea mai pur omenească trebuie s-o fi trăit cei ce au ascultat în direct miercuri seară strigătele de disperare de după gratii.
Pentru prima oară după condamnare, Gigi Becali a vorbit la fel de mult și răspicat precum pe vremea conferințelor de presă de la palatul său. Atâta doar că nu s-a mai arătat în carne și oase, aruncând priviri triumfătoare spre monitoare, performanța jurnalistei de la România TV fiind realizată prin înregistrare audio. Cu glasul la fel de tunător în mare parte din interviu, fără a renunța la limbajul de politician oportunist și de habotnic, patronul Stelei a părut, totuși, alt om. Unul învins, care suferă și fizic, însă cu deosebire sufletește. Lovit cum nu se poate mai amarnic în orgoliul lui nemărginit, Gigi nu mai e Jiji cel sfidător și atoateștiutor, ci doar un individ care tânjește după bunul cel mai de preț, cerându-și libertatea - atâta cât există aceasta în răstimpurile prevăzute de normele legale pentru pușcăriași. Pe această temă cel puțin, nu ne amintim să fi întâlnit, în toate aparițiile sale publice, fără număr/fără număr, de dinainte un Becali mai convingător în argumentație ca acum. Pentru că dorul de mamă, de nevastă și fete, de casă este mai răscolitor și îndeamnă la mai multă luciditate decât orice
pohtă ce-a pohtit vreodată oricine, fie acesta un autoînchipuit
Războinic al luminii.
Strigătelele de disperare de dincolo de gratii generează emoții cel puțin mulțimii ce nu poate uita faptele de bine ale unui om chinuit amarnic acum. Rămâne de văzut dacă ele vor avea și reacții la concret din partea unora care mai ieri nu se sfiau să se tragă de brăcinari cu superoriginalul personaj al fotbalului, dar nu numai al fotbalului.
George PLAURIAN