După câtă dorință se arată în jurul Cupei, fotbalul-spectacol ar trebui să rodească azi și mâine precum ștevia sau spanacul care nu mai au loc în răsadnițele gospodarilor de atâta primăvară cu mireasmă de belșug. Până și Steaua vrea cu orice preț trofeul la care privea mai an cam chiorăș -așa, de sus-, deși are ca și îndeplinit principalul obiectiv: a șoptit o viorea, răsărită
la răcoare, că scaunul lui Reghe ar fi musai dependent de event, titlul de campioană nemaifiindu-i suficient patronului!? Și, vorba aceea, dacă-i ordin - cu plăcere...
Chestie de orgoliu în cazul trupei din Ghencea, Cupa e ceea ce a rămas de jinduit pentru
restul lumii. Mai ales proiectul lui
new Dinamo pare legat strâns de un eventual succes, suporterii din "Groapă" dând deja semne de nerăbdare. Dar a mai intervenit întoarcerea în fotbalul mioritic a lui Lucescu cel mic, care sigur ține să demonstreze cât au greșit cei ce l-au silit la autoexil. Și mai este reapariția lui "Flocea" în rol de
principal divizionar, după o lungă perioadă de lucru în plan secund, fie acesta chiar federal. Ambii noi antrenori de la Petrolul și Astra sunt stăpâniți de aceeași ambiție, numai atuurile profesionale și vârsta despărțindu-i, confruntarea lor directă aducând un plus de sare și piper semifinalelor.
Ce mai încolo și-ncoace, chiar avem ce și de ce să așteptăm altceva decât în alte ocazii de la meciurile de astăzi și de mâine. Că doar nu ne-o fi dat să ne ducem mereu aiurea la pomul lăudat, cu sacul!
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro