Semifinalele anului de grație (vorba vine!) în care am ajuns chiar aduc cu un careu de ași pe masa de poker, dacă acceptăm că asta avem, cu asta defilăm în fotbalul nostru, această fază a Cupei nemaifiind pigmentată cu ascensiunile surprinzătoare ce fac deliciul competiției eliminatorii. A asemui însă primele meciuri proaspăt disputate e ca și cum ai face o legătură între sulă și prefectură!
Petrolul-Steaua a fost un joc de adormit copiii și speriat babele prin tactica dragă antrenorilor proaspăt aciuați prin Ploiești & Giurgiu - "Luptăm, murim/Noi golulul nu-l primim". Mai ales echipa-emblemă a Prahovei și-a dezamăgit numeroșii și pătimașii suporteri, care au trecut de la manifestările de iubire nebună la scandări de înrușinare a favoriților. Plecările a trei străini merituoși (plus aceea a antrenorului năbădăios) contra repatrierea celor doi autohtoni faimoși dar năzuroși se arată a fi o afacere păguboasă, mai cu seamă că ea se produce în contextul complicațiilor financiare privind sprijinul acordat, legal sau nu, de autoritățile locale. De partea cealaltă, Florin Marin a avut măcar meritul retitularizării lui Lung și îndeosebi al reapariției lui Budescu, cel ce dă culoare unui joc tern, mai dă și goluri, mâniindu-și însă periodic patronul, ba pe motiv de consum exagerat de sărmăluțe, ba din pricină de sfadă cu așa-ziși suporteri de Giurgiu. Dacă mă întreabă cineva (noroc cu o face...), pariez de pe acum pe Astra în finală.
Cu totul altceva a fost noua ediție de etern derby. Spectacol, nene, ca pe vremuri! Și-n tribunele cam la fel de populate ca la vizita istorică a lui Messi, și pe gazonul pe care s-au
sădit șapte
boabe. Stoican încasează acum bobârnace din partea confraților, dar ce era să facă bietul antrenor cu
marfa de care dispune - să închidă jocul și să ne fure spectacolul? Lăsând la o parte tactica (aceea aplicată cu strășnicie la Ploiești), tânărul tehnician a mers pe o carte riscantă pentru trupa sa firavă, practica arătând că new Dinamo nu se construiește și nicidecum nu se poate impune doar cu activități de marketing, oricât de spectaculoase și... cântăcioase.
Joi seară, Steaua a etalat ceea ce i-a cerut galeria,
spiritul fiarei, umbra lui Lăcătuș plutind peste jocul dirijat de impecabilul Sânmărtean, bijutierul ierbii pe care numai selecționerul nu-l vede. Ea a părut o limuzină aflată în cursă cu handicap alături de o motoretă care mai are și-un cauciuc dezumflat asemenea visului de transfer al lui Bălgrădean, portarul cu chiloți tremurânzi la zvonul sosirii unor emisari pentru a-l observa (și) pe el. Credința lui Stoican, cum că încă nu s-a decis calificarea în finală, pare doar o glumă, dar haidem să-l înțelegem încă o dată, măcar din dorința de a aștepta cu interes returul.
George PLAURIAN