Să ne mai descreținem frunțile, uitând de viruși și alte alea, iar dacă distinsul condeier Ovidiu Ioanițoaia s-a pornit să depene amintiri despre alții printre editorialele sale de zi cu zi (ce ritm poate ține
bibicul!), atunci să-l facem pe el însuși, aici, erou de savuroase povești adevărate.
Nu a fost dintotdeaua marele maestru din mass-media, cu predilecție al aceleia trăitoare pe seama fotbalului. Dar nici nu a luat-o foarte de jos, urcând toate treptele ierarhiei, ca-n
școala lui Aurel Neagu, Ioanițoaia debutând cu predecesorul acestuia de la șefia
Sportului popular, mult mai non-conformistul Emanuel Valeriu. Licențiat în polonă și alte limbi străine, pentru care posedă unul dintre multele-i talente, a ajuns în gazetărie
via... ITB! Da, câteva luni - până să rezolve cu repartiția și negația, ajutat de Cristian Mantu de la ziarul Munca - s-a purtat la patru ace, cu
un diplomat dintre acelea care luau fața portarilor, de săreau omuleții de pe scaune mai cu elan și mai sus decât Iolanda Balaș, în semn de respect înaintea cuiva ce nu putea fi decât persoană importantă, cu treburi pe la mai marele vatmanilor și taxatoarelor. De unde să ghicească bieții oameni că
însemnatul personaj nu era decât un angajat orecare, pe care ar fi trebuit să-l pună să semneze condica de prezență?
S-a impus rapid, ca unul
puțind de talent. Fotbalul i-a fost pasiunea, l-a și practicat în Giurgiul primei tinereți, apoi doar în meciurile echipei jurnaliștilor, care se țineau regulat în compania selecționatelor de old-boys sau arbitri. El, Ioanițoaia, era căpitan, vârf de atac, golgeter (găsiți pe net, printre altele, un filmuleț de la un asemenea joc, disputat pe Ghencea, la aniversarea de 5 ani a marelui suscces stelist de la Sevilla), pentru Graur, Nertea, Raețchi, Satmari, Timofte, Radu Călin Cristea - cel din CNA, Adi Ionescu - de la LPF, Bebe Firănescu, Titică Alexe și alți cronicari cunoscuți. Dar poate realiza cineva ce nu a apucat vremurile juneții aceluia care cam îi ia peste picior pe practicanții altor sporturi ("e frumos și rugbyul, dar la poartă când trageți?") la ce competiție a făcut
tetea Ovidiu prima deplasare peste hotare? Ei bine, debutul său de jurnalist cunoscut pe plan internațional a fost consemnat în Leningradul de odinioară, la Campionate Europene de... patinaj ! Vi-l și imaginați pe Ioanițoaia pe patine, înlănțuind în triplu Axel, nu-i așa?!? E drept, pe atunci corespondențele de la fața locului se rezumau la transmiterea câtorva idei despre ambianță și performanțe, în minute cât mai puține, textul publicat fiind în bună parte opera celui care lua telefonul în redacție (și chiar se pricepea la respectiva disciplină).
O
poveste de lămurit este și aceea legată de însăși celebra semnătură pusă de amar de ani prin gazete, pe memorabile cărți de reportaj, pe realizarea de faimoase emisiuni TV sau de Radio. Părinții l-au numit Traian, însă s-a făcut că în redacția
Sportul lucra lucra cineva care avea același prenume și se mai chema și Ioanițescu, ceea ce putea deruta cititorii mai puțin atenți. Așa că, spre a nu fi cumva confundat cu tizul provenit din clasa muncitoare, care scria popice și sport de masă, Ioanițoaia a semnat Ovidiu, făcând astfel celebru numele tatălui său, un onorabil medic de provincie. O altă poveste poate porni chiar de aici. Să o lăsăm însă pentru o altă ocazie.
George PLAURIAN