N-a fost ca-n
Scrisoarea a III-a, Reghe nu s-a-mpiedicat de-un ciot când lumea îi e deschisă, Steaua e deja campioană. Una pe care-o bănuiau de la bunul (?) început de campionat până și cei care public trâmbițau că a venit vremea ca trufia a la Baiazid din firea lui Gigi Becali, a
vizirilor și
ienicerilor săi să primească, dinspre Ploiești sau Giurgiu, o lecție mai ceva decât a îndurat sultanul la Rovine.
După acest record al titlului 25, în Ghencea e sărbătoare, firească și meritată. Totuși, fiesta nu poate porni încă (poate numai într-o vilă din Pipera se dă cep șampaniei, însă în cadru restrâns și dintr-un alt motiv principal - prima zi de libertate printre cei mai dragi pentru patron): steliștii și-au văzut din vreme sacii-n căruță, sunt cuprinși iarăși de visuri de ChL, dar mai au încă o treabă de făcut, fiindcă vine finala Cupei, iar ei vor neapărat eventul. O întâmplare proaspătă petrecută în tabăra adversarei din 23 mai îi poate face să privească mai relaxați sau, cine știe?, dimpotrivă, cu sporită prudență, acel meci cu Astra.
Pe nepusă masă, la patron acasă, Florin Marin și-a anunțat demisia. După un joc câștigat (!) și o foarte scurtă revenire prin
Liga Mocirlica, însemnată de calificarea în actul final. Ciudățenia gestului lui
Flocea e mare, în condițiile în care postul său de secund al lui Pițurcă a fost ocupat, iar el nu a fost determinat de celebrele accese de mânie ale nababului de Zimnicea, recordman autohton în materie de dat afară antrenori (și alți colaboratori). Motivarea acestuia este însă sublimă, fiindcă... lipsește cu desăvârșire. Ascultați aici: cu Ioan Niculae a colaborat foarte bine, președintelui n-are ce să-i reproșeze, băieții sunt profesioniști desăvârșiți - cam așa s-a exprimat, în rezumat, fostul tehnician de scurtă primăvară al Astrei. Păi atunci ce l-o fi deranjat la interes și orgoliu pe Marin?! Privirile piezișe aruncate de vreun îngrijitor de teren, bârfe de prin bucătărie, răutăcisme de la nu știm ce colț de stradă ploieșteană sau uliță giurgiuveană?
Să fim serioși, rugându-l pe neica Flocea să nu ne ia de fraieri, cu un fel de tiradă năucitoare " te iubesc și d-aia te părăsesc"! Vorba aceea, cine știe cunoaște și sunt destui specialiști, ba chiar simpli chibiți, care-și amintesc că el a fost adus în locul omului lui Gheorghe-Vamă peste capul acestuia, într-un alt (al câtelea oare?) moment de furie patronală. Iar rechemarea altfel merituosului Isăilă simplifică explicația bizarului act de demisie.
George PLAURIAN