Strecurată seara târziu pe un site cu nume de cotidian dispărut, știrea e
tare, într-adevăr: Reghecampf ar urma să lase Steaua! Dar ea nu face valuri prin valoarea contractului, deși autorul său forțează senzaționalul titrând despre salariul
fabulos pe care ar urma să-l încaseze respectivul - dacă trei milioane și jumătate (nici măcar de euro) reprezintă așa ceva, în care dicționar să umblăm după superlativul cuvenit pentru cele 20 (douăzeci!) ce-i vor asigura traiul anual al lui Messi?
Adevăratul șoc al veștii e dat de destinația pentru care tehnicianul celui de-al doilea titlu consecutiv s-ar da plecat din Ghencea. Fiindcă nu se vorbește de Germania, de unde s-a întors școlit pentru a da lovitura în fotbalul mirotic, sau de alte locuri mai aproape de Snagov, pomenite la bursa zvonurilor. Ar fi cazul de un drum care, dacă nu e la capătul lumii, este într-o altă lume decât aceea a creșterii și afirmării unui bun creștin, român sau neamț.
Reghe la Al Hilal? Unii vor răspunde că s-a dus vremea în care Ilie Balaci era luat peste picior pentru aventurile sale de antrenor printre dune și cămile, deci afacerea asta nu-i imposibilă. Și chiar ar avea dreptate, fie doar numărînd câți connaționali, destui faimoși, s-au lăsat tentați de petrodolari, după deschiderea de drum făcută de
minunea blondă a Craiovei. Însă rezerva față de știrea-bombă nu-i determinată de bănuiala că ea a fost lansată chiar de o anume agentă de jucători așa, ca să-i crescă
prețul antrenorului - nu! Pur și simplu, Laurențiu s-a arătat prea pasionat de meserie ca să renunțe la visu-i declarat de impunere în lumea bună a fotbalului, care înseamnă Europa. Nu și-a ascuns ambiția de a ajunge la națională, afirmând (chiar cu riscul de a fi vehement contrazis) că ar putea să o facă în paralel cu activitatea de la club – or așa ceva ar fi de neconceput pentru un antrenor la arabi. Și apoi, ca să o dăm pe glumă, vi-l imaginați cu manelistul după el, ca la noi, printre șeici și alți purtători de
kandura, chemați de multe ori pe zi la rugăciune?
Nu-i cu totul exclus, dar pare prea puțin probabil ca întrebarea din titlu să-i poată fi pusă, cel puțin deocamdată, fostului și actualului campion al României.