Să se fi dezlănțuit băieții de la Astra, cum nu au făcut-o în tot sezonul, special pentru Protasov? Nu-i exclus, marele atacant din fotbalul sovietic de odinioară fiind deasupra capului său de antrenor cu sabia lui Niculae, mai aprigă decât a lui Damocles. Cert este că Budescu & comp au umilit-o pe Dinamo, incredibilul 1-6, cu 0-4 la pauză, însemnând mai mult ca sigur picătura care a umplut paharul frustărilor din "Ștefan cel Mare".
Gustul amar al umilinței a fost încercat aseară și de handbalistele noastre. Promiteau răzbunare pe norvegiencele care le tăiaseră aripile atunci când le era lumea mai dragă, sperând să profite de schimbarea de generații din tabăra multiplei campioane pe toate planurile. Comentatorul tv ne aiurea de cap, continuând să vadă
găuri în sistemul nordicelor chiar în momentele profilării dezastrului, al handicapului de prea multe goluri, stabilit din prima parte a meciului de debut la CE. Toate n-au fost decât praf în ochi, ucigătoarele contraatacuri adverse înghețând parcă mâinile și mințile aleselor
eternului Tadici.
Sunt două mostre de trăire proaspătă a umilinței pe teren. Dar cea mai mare pare a fi fost o alta. Cea simțită de Sânmărtean, Arlauskis, Chipciu, Keserü, Szukała și restul unei trupe cu atâtea nume de
scule de fotbaliști. Nu s-au făcut de râs, deși s-au chinuit ceva cu echipa de pe antepenultima poziție. Au bătut și-și continuă marșul spre un nou titlu. Atâta numai că s-a întâmplat ceea ce anticipam sarcastic într-un precedent editorial, Iașul nejucând cu Steaua, ci cu... gazdele, cum se citea pe tabelă, spre deruta generală, exprimată sugestiv de portarul oaspeților, bosniacul Grahovac: "E incredibil ce se întâmplă în România, nu se poate așa ceva, jur!". Ba, iartă-ne dragă Branko, se poate orice la noi, inclusiv această maximă umilință morală pentru jucători cu nume în L1 și mai departe de fruntarii, de a îmbrăca tricourile unei echipe no name!
Început prin cutremurul, federal și penal, din martie, continuat de șirul insolvențelor, falimentelor etc, anul acesta se încheie - fotbalistic vorbind - cu o (altă)
gugumănie, cum probabil numai la noi poate să fie. Să nădăjduim că tărășenia va avea un final rezonabil, celelalte fapte petrecute în 2014 fiind cu adevărat obida ce amarnic ne încearcă.