S-a confirmat,
Magicianul a plecat. Proza a învins, din nou, poezia, petrodolarii și-au făcut datoria.
Artistul de zece luni al Stelei nu mai e idol de Ghencea și de toată Românica fotbalului. Le-a (re)cucerit, pe deplin și fulgerător, la o vârstă la care multe vedete trăiesc din amintiri. Le lasă la fel de repede, în ritmul
dansului inconfundabil din iarba vrăjită de câte-un Dobrin, Zidane, Hagi, Maradona sau de el însuși -
Lucian Sânmărtean.
Plecarea era inevitabilă, de vreme ce banii nu aduc fericirea, dar numărul lor contează. Un milion pe sezon (plus
alte alea ce însoțesc semnătura pe contract) înseamnă un salariu insuportabil într-o ligă a insolvențelor în lanț și, indiferent de unde vine, îi conferă jucătorului tihna în care-și va dărui sclipirile din urmă ale unui talent rar și-și va asigura viața fără crampoane. Decizia sa e astfel de înțeles (deși, în treacăt fie spus, tot acum aflăm de un englez, de aceeași vârstă, ce lasă Liverpool pentru o sumă de vreo șase ori mai mare - dar România nu e Marea Britanie, așa cum America nu-i Arabia).
Această plecare așteptată lasă însă Steaua fără...
stea, golgeterul campionatului fără servantul ideal, spectacolul așteptat mereu de românul din tribună fără garanție. E greu de crezut că
Sânmărtean va reveni același din
deșert, la naționala ce i-a fost refuzată amar de vreme, mai cu seamă de acela care, culmea-culmilor!, apelează acum la el spre a-i salva dezastruosul început de carieră de angajat la șeici. Dar nu putem fi supărați, chiar dacă nu ne va mai încânta la meciuri ale
tricolorilor. Vom rămâne oricum (măcar) cu amintirea proaspătă a clipelor de magie oferite în anul cutremurelor fotbalului românesc, an peste care "creierul" din teren și de zece luni al Stelei a mai adus puțină lumină.
Baftă, Luciane, și nu ne uita, oriunde te-ai afla!
George PLAURIAN