Qatarizare?

    Prima zi din luna scurtă a calendarului ar putea oferi alt lung prilej de vorbe și de ipoteze pe seama mișcărilor de iarnă din fotbalul mioritic. Înfrângerea campioanei și, mai ales, jocul său fără noimă chiar pentru propriul antrenor sau primul sac de bani deșertat de patronul moldovean al Giuleștiului pur bucureștean (întors la sentimente mai bune față de Copos, aflat la un pas de eliberare) - iată doar două dintre subiectele pe care să le tot întorci de pe o față pe alta. Dar, oricât ar fi mai apropiat de corp maieul decât cămașa și ne-ar arde la interes chestiunile local-naționale, nimic nu se poate compara astăzi cu ceea ce se petrece altundeva pe lumea asta în continuă și, nu o dată, stranie schimbare: minunea de la C.M. de handbal e pentru istoria întregului sport planetar și nu-i exclus, chiar defel, să fie tot o treabă de schimbare, una absolut profundă, neașteptată, cu consecințe greu de prevăzut.

    O țară care nu-i decât o țărișoară d.p.v. demografic, având mai puțin de un sfert cetățeni autohtoni din totalul populației (oricum mai mică decât a Bucureștiului), a ajuns să joace pentru titlul suprem cu reprezentativa unui mare stat, a cărui capitală este socotită - prin veacuri de civilizație - a fi a lumii însăși, ba chiar a luminii. Da, dacă Australia scrie istorie prin laurii cuceriți în fotbalul altui continent, Qatar spulberă de-a dreptul un mit: handbalul la cel mai înalt nivel părea rezervat în exclusivitate Europei. Pe plan strict sportiv, șocul teribil s-a produs deja, indiferent de ceea ce se va întâmpla în meciul fără precedent. Însă semnificațiile acestei minuni depășesc cadrul oricărui joc, de pe orice arenă.

    Emiratul cu imense rezerve de petrol și gaze, ritm formidabil de dezvoltare economică, șomaj aproape de zero (unde, în paranteză fie amintit, conform unei statistici recente, trăiesc și vreo mie de români - procent de 0,44 la sută din totalul populației) vrea să aibă un cuvânt de spus în lumea de azi, pe măsura bogațiilor sale naturale. Și a învățat de la state mai mari, mai glorioase că sportul e cea mai nimerită armă pașnică pentru a te face auzit, respectat. A obținut dreptul de organizare a primului Mondial de fotbal din deceniul 3, în împrejurări încă neelucidate. Și iată că, spre a forța recunoașterea internațională a capacității de a face performanță nu numai la sonde, înainte de controversata găzduire din 2022, a făcut ceea ce au mai făcut și alții, naturalizând mari valori sportive formate departe de granițele sale. Dar, spre deosebire de tot ce a existat vreodată, a făcut-o la greu, importând nu una-două vedete, ci titulari cât pentru o echipă întreagă de handbal, din șapte țări, cu antrenor spaniol în frunte!

    Așa ceva... asemenea lovitură în materie de transfer sportiv s-a mai văzut numai la nivel de cluburi. Cum însă banii n-au miros (doar petrolul sau gazele au), iar "patria ubi bene", tentația primelor astronomice - 100 000 de euro la victorie, 1 500 000 $ pentru titlul mondial - a putut produce și această uluitoare schimbare peste noapte a identității naționale.

Ai fi culmea ca Rivero, Sarici, Capote, Markovici, Memisevici, Vidal sau Roine să și intoneze imnul qatarez. Iar de-i vom zări ducând mâna dreapta în partea stângă a pieptului vom zâmbi la gândul că prin vene le curge și niscaiva petrol. Dar va fi zâmbetul nostru sau al sportului mondial, care riscă de acum preluarea acestui model din handbal? O tempori! - și totul pornește exact din jocul ce a adus, cândva, glorie României...