Filofrancezi sau nu, să ne bucurăm, prieteni microbiști, de succesul "cocoșilor" la Mondialul handbalului, chiar dacă ei ne fură recordul de titluri supreme, deținut decenii multe de România. Victoria din finală nu e numai a
musiilor, ci și a Sportului asupra Banului. Cu petrodolarii săi fără număr/fără număr, Qatar a mânjit, se pare, nu doar arbitrii (altfel cum să explici deciziile cu cântec din semifinala cu Polonia?), ci și - asta sigur! -însăși ideea de competiție între valori naționale, cultivate în timp, nu peste noapte, în grădină proprie.
Ce ne facem însă la noi în "grădină", unde nu ducem (încă) lipsă nici de talente, nici de iscusință, nici de tradiție? Tot ce lipsește e tocmai banul, dar nu cel exprimat concret în prime sau rente viagere - mari pentru românul de rând - ce îi așteaptă pe realizatorii de performanțe înalte. E vorba de baza piramidei, de investiții, programe, cadru general pentru o nație cu
mens sana in corpore sano. Iar chiar zilele astea înfierbântate de uriașul scandal de pe scena politică vădesc că la noi s-a construit artificial și s-a investit... penal.
O recent candidată la cea mai înaltă funcție în stat dă seama (în fine!, cum exclamă destui) nu pentru o lungă guvernare în care jucat rol de primadonă, ci pentru implicarea în organizarea unui eveniment unic în sportul nostru. Redeschiderea dosarului Galei Bute, merit indiscutabil al jurnaliștilor de la
Gazetă, dezvăluie spectaculoase "trasee" ale banului public, la nivel politico-economic, în jurul unei dispute în ring, ce-i drept cu titlu mondial pe masă. În același context, judiciar dar și legat de ceea ce doare iubitorul simplu de sport, observăm reținerea și cercetarea de către
organe a șefului Niro, partener oficial al federației de handbal. Iar perioada în care ne aflăm e marcată și de arestarea lui
Pinalti, de condamnarea nababului care a băgat Oțelul în faliment, de noua chemare a lui Ioan Niculae la dat cu subsemnatul.
Cutremurul de pe scena politică, zăngănitul cătușelor pe care personaje importante îl resimt, deja la propriu sau deocamdată în coșmaruri nocturne, demonstrează între altele șubrezenia edificiului creat pentru sportul trecut, ca țara toată, din socialism "multilateral dezvoltat" la capitalism …unilateral implantat - de care numai unii au profitat, inclusiv sub paravanul iubirii de suprafață față de performanța din arene. Până la urmă, nu banii lipsesc, ci legislația care să asigure investirea lor rațională, cinstită, general profitabilă. Nu poate să placă metoda aplicată de un emirat pentru afirmare cu orice preț, dar Qatarul a făcut măcar o politică de stat din dezvoltarea sportului, care se va alege cel puțin cu bijuterii în materie de arene. Pe când noi cu ce ne alegem, la urma-urmei?
George PLAURIAN