Na, că s-a dus și golgheterul, care nu e doar al Stelei. Și de ar fi plecat măcar spre alte zări de fotbal mare pline - măcar contam pe el la națională, dintre cămile fiind mai dificil să ia, ca până acum, fața lui Tata Puiu. Dar să nu facem pe fariseii, Keserü are o vârstă, și pentru el tot banii vorbesc. Ca și pentru patronul ce-și vedea teșcherea
înflorind chiar cu el în stare de aparentă vegetare silită în afaceri, nu?
Vedem nu mai departe decât diseară cum se descurcă Steaua după această nouă piedere. Și la anunțatul boicot anti-FCSB al galeriilor. Și cu Gâlcă simțind în ceafă suflarea predecesorului pe care unii îl văd curând succesor pentru Costelinho. E, astăzi, meci de posibilă revanșă după trofee cedate Astrei, fie acest joc numai unul mai degrabă
semiamical, că nu se face gaură-n cer cu orice rezultat ar fi în Cupa Ligii. Ce, îi vedeți disperați pe dinamoviști după ce au
încasat-o cu Pandurii? Pentru ei contează că au marcat, că au șansa partidei-retur acasă, vedeta regăsită Marius Niculae spunând-o pe șleau - "Sperăm să jucăm mai bine în campionat", doar acolo contează, nu?
Miză adevărată a avut, în schimb, debutul de sezon exclusivist, din ceea ce tot ligă se cheamă, dar nu prea are legătură cu omonima mioritică. Chelsea a avut șansă pe Parc des Princes, golul marcat la prima trimitere pe poartă făcându-l pe Mourinho să spere că bate și el o dată, în fine, la
franțuji acasă. Însă, dacă fundașii (care au conlucrat exclusiv pentru deschiderea scorului!) l-au făcut să-și râdă în barbă, tot un apărător, chiar ultimul, l-a scăpat de rușine, Courtois închizând poarta pe finalul dominat de PSG.
Pentru compatriotul ce vâră numele României undeva acolo, prin lumea aia altfel interzisă
insolvenților care suntem, a fost mult mai greu decât pentru Don Jose. Chiar dacă, teoretic, a jucat acasă, având și șansa omului în plus în repriza a doua, Șahtiorul a trebuit să suporte presiunea mașinăriei de fotbal care, deunăzi, bătea la scor de maidan Hamburger-ul fondat cu două secole în urmă, fost câștigător de trofee muuult mai jinduite decât Cupa LPF.
La ceea ce se petrece în Ucraina, în starea de război care trimite o campioană la fotbal să joace la o mie de kilometri depărtare de arena proprie, e aproape un miracol să-l vedem încă pe Mircea Lucescu rămas
pe baricade (la propriu, străine lui), încăpățânându-se să mai facă performanță când are toți sacii, plini până-n gură, în căruță. De aceea, un prețios oricând 0-0 cu Bayern, echipă socotită de mulți cea mai bună din lume, este acum cât o victorie.
George PLAURIAN