Ce ziceam de etapa lui
doi de doi, că ne-a luat piuitul cu rezultatele ei din doar câteva meciuri? Dar ce mai spunem când s-a terminat toată și ne-am procopsit cu repetarea scorului sezonului într-o partidă a Pandurilor, însă de data asta
viceversa, adică nu precum la Cluj, căruța de goluri fiind târâtă de Pintilii și restul companiei până acum performeră de primăvară?? Ce mai campionat ne e dat să suportăm, dacă o echipă călcată-n picioare, acasă, de Iașul cu
iz napoli-tan poate să-și facă recordul de eficacitate cu învingătoarea autoritară de Steaua și Dinamo la rând... Numai vreun discipol al lui Dumitru Dragomir, dacă o mai exista așa ceva, ar pute avea tupeul să ridice osanale unei asemenea dispute, cum o făcea, împotriva vântului, fostul conducător
de partid și de stat (că era jupân și colo, la LPF, și dincolo, la FRF).
Dar stați, că ne-a lut gura pe dinainte și-am pomenit numele lui Hopa Mitică - cum se întruchipează iarăși a fi unicul produs fotbalistic de Bălcești, din Vâlcea: revine DD, acum să te ții, că anunță pre mulți a-i popii! "Când o să vorbesc, o să se cutremure ţara!", aruncă cvasiseptuagenarul bomba-tiribomba, arătând că nici într-un târziu al vieții nu s-a schimbat cu nimic. Păi de ce n-o fi vorbit până acum, măcar atunci când a fost luat pe sus de organe? Simplu, a mers, ca de obicei,
pe blat, a făcut ciocul mic doar sub spaima momentului (că doar știe cum e la răcoare, a mai trecut - să nu uităm - pe acolo), a tăcut și l-a lăsat pe Gino în pace, cum declară mot-a-mot. Însă totul până la bani, nu?, și cum urmașu-i de la Ligă ar vrea să mai recupereze ceva din prea umflatul comision pentru drepturile TV, să te ții revoluție ce are de stârnit acest Cațavencu&Farfuridi&Brânzovenescu deodată!
Culmea e că exact în această vreme se întărește zvonul reintrării lui DD
în circuit, cam pe ușa dindos a ligii secunde, dar oricum cică revine, că fără el nu se poate, nu? Asta ne mai lipsea, am exclama, dacă ne-am fi pierdut de tot umorul. Numai el ne-a mai rămas, însă, că amorul pentru o asemenea bazaconie de campionat s-a stins, așa că... ia zi-le matale, nea Mitică - dacă e bal, bal să fie!
George PLAURIAN