Proaspăt reîntors în iarba dulce de acasă-i, de unde n-are însă drept de preumblare în voie, fostul om de fotbal și primar de frunte Gheorghe Ștefan a putut fi auzit din nou glăsuind duios moldovenește. La doar câteva zile după o altă scăpare, mai mult sau mai puțin temporară, de celulă a unui ex-patron de L 1 - aceea a lui George Copos. Și, de parcă s-ar fi vorbit între ei,
ambii amândoi au mărturisit nației cam aceleași regrete.
Ca și Georgel de București, Gheorghiță din Piatra nu și-a pus cenușă-n cap și-n văzul/auzul lumii pentru comiterea faptelor de care e acuzat, în cazul lui acestea fiind fără de legătură directă cu stadionul. Asemenea lui Copos, Ștefan se căiește vizavi de două dintre alegerile vieții. Primul se referă la pătrunderea în politică, moldoveanul nuanțează prin candidatura la Primărie - deși e totuna, numai
culorile ce i-au atras în vâltoare fiind diferite. Cealaltă căință-pocăință e întrutotul comună, ambii amândoi întrebându-se cu aceeași candoare de personaj caragialesc ("Ce căuta neamțu-n Bulgaria?") la ce le-o fi trebuit lor să se afle în treaba fotbalului. Fiindcă te face el, jocul-jocurilor, celebru, dar faima îți aduce și pizma altora, și atenția deosebită a organelor, nu-i așa?
În fapt,
Pinalti e înciudat că nu a rămas un oarecare Gheorghe, care să nu fie, de exemplu, filmat și apoi făcut de râsul lumii pe ecrane cum lipește sutare pe creștet de lăutar (te pui cu plăcerea omului?). Regretul lui nu e primul, nici al lui Copos nu este, tot mai mulți sunt aceia care și-au șoptit în bărbi că o pun intrând în fotbal, pentru ca apoi să se lepede de acesta ca de necuratu’. Iată fenomenul care măcar ne pune pe gânduri. Mai ales când sesizăm nu numai subțierea rândurilor celor dispuși să bage (nu doar să scoată) banul în fotbal, dar ne mai și uităm chiorâș spre înlocuitorii de Copos, de
Pinalti et comp.
Iată, noul patron al Ceahlăului tocmai a fost suspendat și amendat după ce a intrat pe teren și a taxat public prestația unor arbitri drept "hoție pe față". Parcă am mai văzut filmul ăsta, nu? Cândva, defel demult, era
film cu unu’ Ștefan. Acum
joacă în el unu’ din țara lui Rudolf Valentino, Sophiei Loren, Claudiei Cardinale. Ce altă diferență ar mai fi?
George PLAURIAN