M-am uitat, ca tot omul amator de sport, la ceea ce ni se anunța a fi "meciul secolului", ba chiar al tuturor veacurilor de pugilism, dacă e să ne luăm după afirmațiile comentatorilor televiziunii care ni l-a adus în case. Am văzut și, cinstit vorbind, nedumerirea e și mai apăsată decât înainte de
eveniment: cum naiba adună atâta pasiune și se aruncă în el cu sutele de milioane? Sunt momente și fapte mai spectaculoase, mai emoționante, mai semnificative pe această lume decât ceea ce ne poate oferi așa-zisa scrimă cu pumnii - întâmplări ce fac mai puține valuri și-n care nu se aruncă saci doldora...
Dar nu vă luați, de sunteți pricepuți și pasionați de bătăile legale, după un amator de (numeroase) alte îndeletniciri de prin arene. Atâta doar că vă propun, chiar în această zi a "meciului secolului", sau veacurilor la rând, o temă de reflecție pe seama unui gest care nici măcar nu s-a petrecut pe vreun stadion sau într-o sală.
Știe tot microbistul cine-i Ciprian Marica, numărul de goluri, de jocuri în națională ale atacantului cunoscut îndeaproape de fani din 5 țări, totuși cu doar 6 echipe în cv. Dar numai de modestie nu credeam să-l putem acuza pe fotbalistul ce debuta la nici 17 ani în prim eșalon. Fără această calitate tot mai străină vedetelor, cu siguranță se produceau
valuri mari - măcar câte se fac, de pildă, în jurul ultimei cuceriri amoroase a lui Mutu - la vestea că avem în Marica un... Mecena.
Există o fundație care-i poartă numele. Nu-i rezervată tărâmului devenirii sale, prin ea primesc burse tineri cu înclinații spre excelență în domenii diferite, de la mate-informatică la gimnastică. Marica susține bursieri la Princeton și Harvard, deși nu e vreun nabab, nu figurează în top Forbes, asigurându-și cu capul și picioarele sale doar cât îi ajunge pentru un trai liniștit, așezat, cum afirmă în "Click!" (un interviu recent, de propus pentru premii jurnalistice).
Prin acest
proiect de suflet, prin visul de a deschide prima
școală vocațională privată, golgeterul transferat la echipa (prea "subțire", domnilor Țiriac & comp!) a mecenatului
marchează decisiv, cel puțin în inimile celor pot să prețuiască și ceea ce se petrece dincolo de tumultul, luminile artificiale, averile povocate de meciurile secolurilor, de pumnii vreunui Mayweather. Mai rămâne să vedem cine, când, dacă va lua exemplu…
George PLAURIAN