Degeaba s-a afișat în public cu tricoul lui Liverpool cel mai cunoscut român dintre suporterii clubului englez. "Magnetismul" lui Floriiiiin Călinescu funcționează de la București la Curtici sau Giurgiu, dar e fără vreo influență dincolo de fruntariile Ligii 1, în care celebrul om de televiziune și teatru chiar a
funcționat la o echipă.
Ce-a fost în terenul din Basel se consemnează în istoria Europa League, spaniolii din Sevilla tăind macaroana britanicilor & susținătorilor lor de aiurea (sorry, Floriiiiine!) și ridicând pentru a treia oară la rând trofeul. Întâmplările din tribunele elvețiene sunt însă de reținut mai presus de orice palmarese, constituindu-se într-un alt zdravăn semnal de alarmă la adresa întregului fenomen fotbalistic.
Ne apropiem de primul turneu final sub teroare deplină, luându-se măsuri fără precedent pentru meciurile din Franța, anunțându-se altele și mai și, la nevoie. Iar taman acum, când terorismul internațional amenință zguduitor bătălia pașnică pentru minge, fanii finalistelor EL s-au trezit să dea frâu liber instinctelor primare, încăierându-se ÎNAINTE (deci nu stârniți de fapte de pe gazxon) de disputa din iarbă! Și tocmai cei străbătuți de aceeași patimă ca a lui Floriiiiin Călinescu s-au găsit să facă pe grozavii - ei, urmașii suporterilor implicați în tragedia din 1985, de la Heysel, care a dus la expulzarea echipelor de dincolo de Canal din competițiile europene...
Nu e de glumă! Și finala Cupei Scoției tocmai s-a lăsat cu manifestări reprobabile, ceea ce poate însemna că între adepții Brexit-ului (părăsirea UE de către Regatul Unit) se numără și fanii care forțează o nouă autoeliminare din Cupele fotbalului.
Un context internațional ce nu ne poate lăsa nepăsători mai ales, cum spuneam, în preajma a ceea ce ar trebui să fie un simplu spectacol sportiv, fie el
la vârf. De aceea ne mai alungăm din sentimentele de îngrijorare, chiar teamă, dând exemplul Dinamo, prin comparație cu Liverpool. Suporterii din șoseaua bucureșteană cu nume de mare domnitor român își țin clubul în lumea bună a Europei, cu toate că echipa lor nu e acolo, prin modul pilduitor cum s-au prezentat de la o vreme. Măcar grație lor mai dăm și noi un exemplu
granzilor, invitând la stăpânirea patimilor pe înșiși urmașii inventatorilor celui mai popular dintre jocurile omului...
George PLAURIAN