Ce mai jucători au îmbrăcat tricourile (cândva) roș-albastre! Păcat că nu aseară, ci
ieri la modul figurativ. Da, Stanciu -mai ales el- și Chipciu sunt coautori ai unui debut cu dreptul în grupele europene ale acestei toamne, numai că sub alte culori decât cele disputate la tribunal.
Ieri ca punct de reper în calendarul actual, doar 3 (trei!) români - și aceea cu banner, confiscat, conform căruia FCSB nu e tot una cu Steaua - au luat cumva fața continentului. 3 între 15 000 de turci, ca un pumn de pământ răsărit în ocean - cum naiba să ții piept în tribune așa încinse?! Iar la modul propriu-zis, acolo jos, în iarbă, ce să-i mai pretinzi extraordinarului Niță (alo, herr Daum, l-ați văzut?) în afara faptului de a nu-i putea transmite lui Enache, posesor de cartonaș de la bun început,
olecuță din calmul său, spre a nu se repezi ca berbecul în umăr de turcalete sau ce neam o mai fi acela care cuteza să-l marcheze așa strâns?
Măria-sa patronul piperean decretase că la Ankara e un cozonac de mâncat. Antrenorul s-ar fi mulțumit cu un egal. Nici unuia nu i-a
ieșit. Steaua nu a arătat mai nimic, chiar dacă adversarul era mai mic, inexistent până aseară în istoria grupelor Europei. Lăsată în zece din preajma pauzei, a cedat așteptat după aspectul jocului, dar neașteptat prin comiterea faultului de penalty de către superexperimentatul Tamaș, excelent până la acea fază de 1-0 pentru Osmanlıspor. Apoi, nici un semn de revenire - cine să fie în stare de ea, nici Boldrin nu mai era, ieșise deja brazilianul adus cu surle și trâmbițe să umple golul lăsat de Stanciu... A mai încasat un gol, lăsându-l pe Jiji fără fărâmitură de prăjitură imperios(imperial) anticipată, dar cu bănet, ehei, cât să-și cumpere singur milioane de torturi prin vânzările nemaiîntâlnite către belgieni. Torturile lui, tortura noastră, a naivilor microbiști care ne încăpățânăm să credem că fotbalul mai înseamnă și altceva decât business.
Românii sunt capabili și de reveniri nemaipomenite. Atâta numai că tot în contul (conturile) altora. Echipa a lui
Il Luce a intrat în ultimul sfert de oră al meciului de la Tel Aviv cu 0-3, dar a întors rezultatul - ce e drept, Zenit a marcat o singură dată până să se trezească cu om în plus, câștigând în prelungiri.
De superioritate numerică a avut parte pe final și o trupă cu domiciliu legal în
Românica. Nu i-a folosit însă Astrei eliminarea din minutul 79, a rămas cum se stabilise până atunci, mai ales din cauza formatului de... schweitzer al defensivei giurgiuvene, deși Nicoară a fost cât pe ce să aducă egalarea în prelungiri, iar Alibec s-a ales cu cartonaș pentru proteste în loc de penalty. Astfel încât, dacă a pierdut acasă (mai exact pe Arena Națională, unde s-au strâns ceva mai mult de 1 500 de plătitori) în fața echipei socotite a mai modestă din grupă, mi-e că a noastră campioană va rămâne cu spectaculoasa calificare. Iar nouă ne rămâne să ne consolăm, eventual, cu gândul că încă nu ne facem de râs cu producția pentru export...
George PLAURIAN