Ca un german adevărat ce se găsește, herr Daum dă totul pentru front, concretizat acum în bătăliile calificării la Mondialul următor. Și din casă
dă, spre folosul presei și bucuria suporterilor, care au acum o cu totul altă șansă de a despica firul (naționalei) în patru, nu ca pe vremea tragerii obloanelor la cazemata lotului de către precedenții titulari de contract cu FRF.
Surprinzând cu riscul de a fi luat în bășcălie prin recurgerea la metode precum bătut cuba înainte de a trece la tumba (antrenamentului), primul nostru selecționer de import ne poftește să nu ne așteptăm la prea mult diseară și de la meciul ce vine repede-repede apoi, dar când spune asta se referă la joc, spectacol și alte treburi asemănătoare. Adică, doar punctele contează, care trebuie să fie în număr mare, chiar maxim, pentru a mai spera temeinic la calificare. Judecată ce pare onestă, pătrunsă de realism în împrejurările concrete ale valorii (?) adversarilor, ierbii neobținute prin fotosinteza Mamei Natura ș.a.m.d.
Dovada cea mai palpabilă asupra faptului că
domnul herr dă totul și pentru victorie (în spiritul celebrei lozinci de chemare la sacrificii) ar fi apelul la o formulă mai ofensivă decât fost-am obișnuiți în ultima lungă perioadă a evoluțiilor în involuție din partea dragilor noștri ”tricolori”. Păi, dacă ProSport chiar e bine informat și vor fredona împreună Imnul oamenii de creat panică careului advers sau (și) de scuturat plase Popa, Stancu, Stanciu, Chipciu, Fl. Andone atunci se dezvăluie pe de-a-ntregul pofta ce-o poftește tipul cu mustață încă
blonzulie.
Nu se promite spectacol. Se anunță, în schimb, echipă care forțează pentru 3 puncte, neapărat trei!, ceea ce ar fi măcar sănătos, dacă nu frumos pe drumul către Rusia. Să nu avem însă vreo surpriză dinspre
fund, trezindu-ne cu el gol tot forțând atacul și uitând de apărare.
Batem, nu, ce ziceți? Așa s-ar cuveni, că dacă și de aceștia ne poticnim, numai de râs la bancuri a la Radio Erevan nici că va mai arde prin fotbalul nostru și vom deveni reduși la suportarea de
circăraie a la Șumudică sau Mitică.
George PLAURIAN