Dacă la Astana se joacă fotbal, Liga 1 e-o poezie

    Trebuie, sigur, să discutăm de meciul de la Astana. Dar stați așa - care meci? Că numai un loc în care să se poată juca fotbal nu e acolo, cel puțin pe stadionul (sala) de aseară, în țara căutată de omenirea înnebunită după pile atomice. Chestiile astea nu se fac fără uraniul în care se scaldă țara asiatică, anexată totuși la UEFA pe bază de altfel de pile, pentru asigurarea  de voturi necesare lui Platini pe când fostul mare jucător își dorea consolidarea poziției de șef suprem  în Europa ș-apoi peste tot mapamondul cu crampoane.

    Prima concluzie după parodia la care au fost siliți și polonezii ar putea fi sintetizată într-o întrebare: dacă s-a constat de mult că fotbalul pe parchet e un fel de alt sport (care numai în gândire tipic mioritică poate să ofere președinte celui clasic), de ce nu se organizează competiții separate și pentru adepții sinteticului? Să lăsăm figurile acelea crunte de ciobani să-și vadă de oile lor consumatoare de plastic, rămânându-ne pășunatul, și jucatul, pe iarba ce-ncolțește sub cerul liber și nu se făurește prin laboratoare, fabrici și uzine.

    Am pornit pe tonul ăsta exact așa cum au plecat tricolorii la drumul lung spre asiaticul Kazahstan, vârât în coastă de grupă a europenelor la fel de artificial precum gazonul său: influențați de fericirea manifestată de alții mai buni la ora asta (cei ce au învins apoi Danemarca), după un meci în care au irosit puncte prețioase, pentru simplul fapt că au scăpat teferi. Ai noștri au terminat tot cu un egal, deci cu pierdere de puncte la o echipă mai slabă, dar numai întregi n-au ieșit din calvar. Una bucată fractură de piramidă nazală, plus trecerea prin comoție (se mărește numărul purtătorilor de măști care numai de bal nu sunt!); cinci-șase dinți naturali plătiți tribut covorului artificial; șoc printr-o zonă foarte prețioasă oricărui mascul. Păi ăsta a fost meci, a fost fotbal sau răzbel?!?

    De parcă nu era de ajuns soldarea cu victime (bine că au fost doar trei, ar face unii haz de necaz), mai ne trebuia să avem parte și de un arbitru cu mutră de dricar, nepăsător și rece față de suferință, la lovitura de berbec înfuriat în figura lui Grigore sau la aceea produsă asupra bărbăției lui Chipciu. Să fi avut portughezul ceva polițe de plătit indirect, dacă Deaconu l-a observat cumva nesatisfăcător la nu știu ce partidă, de nu a fluierat penaltyurile evidente pentru Crăciunescu și mulți alți cunoscători? Să-și fi scăpat De Sousa cartonașul roșu prin sosul friptanei servite înaintea partidei pe fotbal-patinaj, la fel de bizar cum transmisioniștii ruși au rătăcit reluarea fazelor incriminatorii pentru gazde sau cum s-au putut strecura hoții prin camerele oaspeților ??

    A, sigur că da, România putea câștiga chiar și în împrejurări atât de insalubre - dacă Popică nu se nimerea în calea șutului de gol tras de Hoban; dacă Enache nu-și mai băga cuie-n talpa așa contestată (poate și el a plătit însă doar alt tribut luptei teribile pentru păstrarea echilibrului) la cea mai vivace acțiune, a motanului Stancu; dacă herr-ul vâra un vârf în locul belgianului și nu stătea cu inima cât un purice de frică să nu rămânem în zece în caz de producere de noi victime după epuizarea numărului admis de schimbări; dacă Stanciu nu dispărea din joc după un început onorabil, arătându-se preocupat numai de păstrarea integrității corporale.

    În condițiile date, nu se prea poate vorbi despre fotbal (dacă la Astana se  joacă așa ceva, atunci Liga 1 e prăjitură, este poezie!), așa că plutim între constatări de genul" bine că nu am pierdut" și cele de la baza pesimismului generat de împuținarea șanselor de calificare. Dar ce să mai zică danezii după ce nu au fost în stare să scoată acasă măcar punctul smuls la Cluj de ai noștri, pe care i-am tocat mărunt atunci, trecând pentru evidența că echipa asta din Muntenegru nu mai e prada ușoară de altădată?