Poate că așa s-ar întreba, în nemurirea sa literară, Conu Iancu din Haimanale, deși ar avea de adus la zi "D-ale carnavalului" , ca și celelalte comedii care sfidează timpurile, cu cestiuni mai arzătoare la ordinea zilei, însăși analizarea amantlâcului la români fiind preocupare de căpătâi a epigonilor la 13-14 decenii de la scrierea capodoperelor. Să zicem însă că dumnealui, I.L. Caragiale, ar face precum fac astăzi un Tudor Octavian sau Radu Cosașu, mutând lupa de deasupra artelor frumoase către pârdalnicul de fotbal. Păi ce nedumerire să-l poată cuprinde, după ce ar fi pierdut vremea privind la meciul din urbea lui Ivan cel Groaznic, decât una a la Iancu Pampon, din spumosul dialog al încornoraților, cu imbecilul Crăcănel ("Ce căuta neamțul în Bulgaria?", se întreba tradusul în amor): ce a căutat herr Daum în Rusia? Iar dacă Maestrul s-ar preocupa de vre-"O scrisoare pierdută", dintre multele găsite de DNA etcetera, niciun microbist nu are cum să fie ocolit de ea.
De umplut calendarul se cuvenea, iar în lipsă de altceva mai de soi (ăia mari și tari se bat între ei și-n amicale), treacă-meargă și-o întâlnire cu altă reprezentativă aflată în similară degringoladă - ea va fi gazdă de turneu final, oficialii FRF putând astfel să se bată cu pumnul în piept că, vezi Doamne, au perfectat o primă acomodare cu peisajul rusesc. Până aici ar fi cum ar fi, doar nu era posibilă contramandarea partidei după rușinea cu Polonia, să fie timp de lins rănile. Ce rămânea de așteptat, dacă rezultatul de la Groznîi nu avea nici o treabă directă cu obiectivul primordial pentru care a fost adus primul selecționer străin? Răspunsul e la mintea cocoșului și a fecioarelor ce se strâng pe Muntele Găina: acel joc ofensiv promis de herr Daum la înscăunare, ceva sânge proaspăt într-o formulă bătrânească, mai ales că s-a plecat pe capete de la lot.
Dar ce le-a fost dat să urmărească celor privilegiați de abonament extra-TVR, pe care nu și-l poate permite tot românul? Aceeași babilonie în joc, aceeași muncă de Sisif (deși cuvântul muncă e cam exagerat pentru ceea ce comit selecționații), aceeași inexistență în atac – aceeași parodie, nici măcar o veritabilă comedie, de fotbal! Iar strania manieră de efectuare a schimbărilor, încăpățânarea în folosirea unor depășiți de situație ca Grigore sau Enache în detrimentul testării reale a tinerilor convocați (debuturi în prelungiri?!) arată limpede că antrenorul german a fost bântuit de un singur țel : să nu piardă. Și culmea e că a fost la distanță de secunde și de... ofsaid la gol pentru a-și împlini unicul scop vizibil demonstrat.
Am avea, iată, un răspuns la întrebarea a la Nenea Iancu. Dar o alta devine cea mai presantă, cu răspunsul într-o ceață mai profundă decât cea provocatoare de grave accidente pe A 2 : ce caută neamțul la cârma naționalei României?
George PLAURIAN