|






























|

Atacantul Claudiu Keșeru, aflat la final de contract cu Angers, a ajuns la o înțelegere, luni seară, cu Bastia, din prima ligă franceză, informează site-ul corsematin.com. Internaționalul român în vârstă de 26 de ani a fost dorit în această vară de Steaua, de Olympiakos Pireu, dar și de alte grupări din Ligue 1.

FC Sevilla așteaptă de la Raul Rusescu un randament similiar cu cel pe care acesta l-a avut în perioada petrecută la Steaua București, a declarat un oficial al clubului andaluz, infirmând totodată zvonurile conform cărora atacantul român ar fi fost adus pentru a suplini plecarea lui Alvaro Negredo.

Fotbalistul român Cristian Chivu are un viitor incert la Inter Milano, ziarul Corriere dello Sport susținând că fundașul este aproape să se despartă de echipa la care evoluează de șase sezoane, în timp ce impresarul Victor Becali afirmă că, în principiu, jucătorul rămâne la fosta campioană a Italiei.

Adrian Mutu va juca și în sezonul viitor la echipa franceză de fotbal AC Ajaccio, împreună cu portarul mexican Guillermo Ochoa, a anunțat confirmat marți președintele grupării corsicane, Alain Orsoni, citat de France Football. "Ochoa și Mutu vor fi în continuare aici și în sezonul viitor", a declarat Orsoni.

Ștefan Radu și-a trecut duminică seară în palmares Cupa Italiei, după ce echipa sa, Lazio, a învins cu scorul de 1-0, pe AS Roma, în finala jucată pe Stadio Olimpico. Radu a fost titular și a rămas pe teren până la fluierul final. Poarta Romei a fost apărată de Bogdan Lobonț.

Gabriel Torje va evolua și în sezonul viitor la echipa spaniolă Granada CF, după cum a declarat agentul său, Cristian Oprea, pentru Tuttomercatoweb. "Va rămâne sută la sută la Granada și în sezonul viitor", a declarat Oprea despre mijlocașul împrumutat în stagiunea care stă să se încheie de Udinese la gruparea andaluză.

Fundașul Răzvan Raț a semnat un contract pe trei sezoane cu West Ham United, după ce a efectuat vizita medicală. Raț, 32 de ani, a evoluat în ultimele nouă sezoane la Șahtior Donețk, contractul său expirând în iunie. Echipa condusă de Sam Allardyce a ocupat locul 10 în sezonul care tocmai s-a încheiat.

Deși a resuscitat-o pe Standard Liege după venirea sa, antrenorul român Mircea Rednic ar putea să se despartă de echipa belgiană, ce riscă să rateze participarea în cupele europene din cauza inconstanței, scrie portalul footgoal.net. Șefii lui Standard încă nu s-au întâlnit cu Rednic ca să-i propună prelungirea contractului.

Portarul echipei Manchester City, Costel Pantilimon, a declarat că experiența sa la gruparea engleză nu s-a încheiat, dar dorește să aibă o discuție cu reprezentanții conducerii pentru că a jucat puțin în acest sezon și a precizat că este flatat de interesul Fiorentinei, informează teamtalk.com.

Fotbalistul român Ianis Zicu a marcat un gol pentru formația Gangwon FC, care a învins pe Seongnam Ilhwa cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului Coreei de Sud. Oaspeții au deschis scorul prin Kim Tae-Hwan (30), dar Zicu a restabilit egalitatea, înaintea pauzei (43).

Portarul Bogdan Lobonț a fost unul dintre cei mai buni jucători ai meciului pe care AS Roma l-a terminat la egalitate, scor 0-0, duminică seară, pe San Siro, în etapa a 37-a din Serie A. Lobonț a avut de lucru în special cu atacantul Mario Balotelli. Presa din Italia, cu mici excepții, îi acordă românului note mari.

Fundașul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a suferit o fractură de sept nazal în partida câștigată, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Sampdoria Genova, în etapa a 37-a a campionatului Italiei. Fotbalistul român a fost transportat la Clinica Paideia.

Manchester City este interesată de internaționalul român Ștefan Radu, fundașul formației italiene Lazio Roma, a anunțat impresarul jucătorului, citat de presa din Peninsulă. "Cu conducătorii lui City am o relație bună, vorbim deseori și, de câteva ori am discutat chiar și despre Ștefan", a declarat Victor Becali.

Tehnicianul formației Ajaccio, Albert Emon, a declarat, pentru postul RMC, că Adrian Mutu se simte bine la gruparea franceză și după părerea sa nu va pleca la altă echipă, informează rmcsport.fr. "El este sub contract. ÃŽn prezent discutăm doar despre meciuri. El se simte bine aici și se gândește că va rămâne la Ajaccio".

Chievo Verona, cu Paul Papp și Adrian Stoian titulari, a învins, marți seară, scor 1-0, pe AS Roma, în deplasare, într-un meci din etapa a 36-a a campionatului Italiei. Unicul gol al meciului a fost marcat de fostul stelist Thereau în minutul 90+1. A fost a 9-a reușită a belgianului din actualul campionat.

După ce în luna ianuarie a fost la un pas să semneze un contract cu Bastia din prima ligă franceză, jucătorul român Florentin Matei (20 de ani) se antrenează, începând de luni, cu gruparea Dijon din Ligue 2. Matei a jucat a fost legitimat la Steaua între 2009 și 2010, bifând două prezențe în tricoul roș-albastru.

Clubul AS Roma a anunțat, duminică, pe site-ul oficial, că portarul Bogdan Lobonț, care s-a accidentat la meciul cu Fiorentina, a suferit o fractură de piramidă nazală. Lobonț s-a accidentat în minutul 28, la un duel cu Rodriguez. El a primit îngrijiri pe teren. La pauză, Lobonț a fost înlocuit.

Portarul Bogdan Lobonț a suferit o accidentare la nas, fiind înlocuit la pauza meciului pe care AS Roma l-a câștigat, scor 1-0, în deplasare, în fața Fiorentinei, în etapa a 35-a a campionatului Italiei. Lobonț s-a accidentat în minutul 28, la un duel cu Rodriguez. La pauză, Lobonț a fost înlocuit cu Goicoechea.

Mijlocașul român Florin Cernat a marcat duminică două goluri pentru echipa sa de club, Rizespor, care s-a impus pe teren propriu, scor 3-0, în partida cu Ankaragucu din etapa a 32-a din liga a doua turcă. Cernat a punctat în minutele 72 și 80, prima reușită fiind din penalty.

Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu și la care evoluează Răzvan Raț, a câștigat pentru a opta oară campionatul ucrainean, acesta fiind al șaptelea titlu în Ucraina pentru cei doi români. Șahtior Donețk a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Metalist Harkov.

Adrian Mutu a părăsit terenul accidentat în minutul 27 al meciului pe care Ajaccio l-a câștigat sâmbătă seară, scor 2-1, pe teren propriu, cu Montpellier, în etapa a 34-a din Ligue 1. Internaționalul român s-a accidentat în urma unei ciocniri cu portarul oaspeților, Jourden, petrecută în minutul 14

Atacantul român Adrian Mutu a ajuns la zece goluri înscrise pentru Ajaccio în acest sezon al campionatului de fotbal al Franței, după ce a marcat o "dublă" pentru Ajaccio, miercuri seara, în meciul câștigat de AS Saint-Etienne cu scorul de 4-2, restanță din etapa a 33-a.

Chelsea a depus un memoriu la FIFA împotriva clubului Juventus prin care solicită compensații de mai multe milioane de lire sterline deoarece italienii l-au legitimat pe Adrian Mutu, după ce acesta fusese concediat pentru consum de cocaină. Cazul va fi analizat de Comisia de Litigii a FIFA în această săptămână.

Cristian Săpunaru a marcat un gol pentru echipa sa, Real Zaragoza, în partida pierdută în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), în fața formației Celta Vigo, în etapa a 32-a a campionatului spaniol. Săpunaru, care a jucat tot meciul, a primit un cartonaș galben în primul minut de joc și a deschis scorul în minutul 26.

Fundașul Cristian Săpunaru a suferit o întindere la gleznă și este incert pentru meciul pe care Real Zaragoza îl joacă, luni, în compania echipei Celta Vigo, în etapa a 31-a a campionatului spaniol, informează cotidianul As. Săpunaru s-a accidentat la un antrenament, după ce a fost lovit de un coechipier.

Alexandru Maxim va juca în finala Cupei Germaniei. Miercuri seară, în semifinale, VfB Stuttgart a învins, cu scorul de 2-1, pe SC Freiburg. Boka în minutul 9 și Harnik în minutul 29 au punctat pentru învingători, în timp ce pentru Freiburg a înscris Rosenthal, în minutul 14.

Patronul echipei Internazionale Milano, Massimo Moratti, insistă pentru aducerea din sezonul viitor pe banca tehnică a antrenorului formației Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a scris, luni, site-ul sportmediaset.it. Mircea Lucescu, în vârstă de 67 de ani, a mai pregătit-o pe Internazionale Milano în perioada 1998-1999.

La numai șase zile după ce a câștigat derby-ul cu Manchester United (2-1), Manchester City, cu românul Costel Pantilimon între buturi, s-a calificat duminică seară în finala Cupei Angliei. Echipa antrenată de Roberto Mancini s-a impus, cu scorul de 2-1, în fața formației Chelsea Londra, pe Wembley, în semifinale.

Mijlocașul Român Alexandru Maxim a avut din nou o contribuție important la o victorie a echipei VfB Stuttgart. Șvabii s-au impus, duminică, scor 2-0, acasă, în fața formației Borussia Monchengladbach, în etapa a 29-a a Bundesligii. Maxim a fost titular și a avut o evoluție bună.

Atacantul echipei Shandong Luneng, Marius Niculae, a înscris un gol în meciul pierdut cu scorul de 1-2, în deplasare, în fața formației Shanghai Shenhua, în etapa a 5-a a campionatului Chinei. Niculae a marcat în minutul 19. Pentru Shanghai Shenhua a înscris Firas Al Khatib, în minutele 60 și 78.

Atacantul român Cirpian Marica a început ca titular meciul Schalke 04 – Bayer Leverkusen, încheiat la egalitate, sâmbătă, scor 2-2, în etapa a 29-a din Bundesliga. Românul a rămas pe teren până în minutul 66, când în locul său a intrat Pukki. Marica nu a avut o evoluție prea grozavă.

Fundașul român Paul Papp a marcat un gol pentru Chievo în meciul din deplasare cu Udinese, pierdut de veronezi cu scorul de 3-1, duminică, în etapa a 31-a din Serie A. Apărătorul de 23 de ani, adus în vara lui 2012 de la Vaslui, a înscris cu capul din plonjon în minutul 35.

Fundașul român Dorin Goian a marcat un gol pentru Spezia Calcio, care a dispus cu 2-1 de Grosseto, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 35-a a ligii secunde italiene. Goian a deschis scorul în minutul 54, Davide Di Gennaro l-a majorat (87), golul de onoare al oaspeților fiind reușite de Gennaro Delvecchio.

Formația spaniolă Granada, la care este legitimate și jucătorul român Gabriel Torje, a suferit vineris eară o înfrângere umilitoare pe teren propriu, scor 1-5 (0-3) cu Betis Sevilla. Granada a avut o perioadă dezastruoasă de patru minute în prima repriză, când a primit trei goluri.

Atacantul echipei FC Schalke 04, Ciprian Marica, a declarat că ar fi încântat să-și prelungească contractul cu gruparea germană, care expiră la finalul acest sezon, informează site-ul sportal.de. "Totul este în mâna clubului. Nu știu dacă voi mai rămâne încă un an sau mai mult", a spus Marica.

Impresarul lui Gabriel Torje, Cristian Opria, a dezmințit informațiile referitoare la discuțiile în vederea unui transfer al internaționalului român la echipa Lazio Roma, din sezonul viitor. "Torje urmează să se întoarcă la Udinese, deoarece se încheie împrumutul la Granada", a declarat Opria.

Antrenorul român Mihai Stoichiță a demisionat "din motive personale" de la Sheriff Tiraspol, a anunțat marți site-ul oficial al campioanei Republicii Moldova la fotbal. Stoichiță era antrenor la Sheriff din august anul trecut, după ce a mai mai pregătit formația transnistreană în perioada ianuarie - iunie 2002.

Mijlocașul Alexandru Maxim a declarat, după ce a marcat primul gol în Bundesliga pentru VfB Stuttgart, că i-a fost teamă de perioada de acomodare la campionatul german, însă a precizat că toată lumea din club l-a ajutat. "E un început bun pentru mine, important este să joc meci de meci și să o fac cât mai bine".

Atacantul român Adrian Mutu a marcat sâmbătă seară un gol pentru echipa AJ Ajaccio, care a pierdut, scor 2-3, pe teren propriu, partida cu Toulouse, în etapa a 30-a din campionatul Franței. Mutu a fost integralist la gazde și a marcat golul prin care echipa sa a egalat (2-2) în minutul 41, cu un șut de la 5-6 metri.

Internaționalul român Alexandru Maxim a marcat sâmbătă un gol în campionatul Germaniei. Fostul jucător al formației Pandurii Târgu Jiu a înscris primul gol al formației VfB Stuttgart în meciul pierdut, scor 1-2, pe teren propriu, cu Borussia Dortmund, în etapa a 27-a din Bundesliga.

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a declarat că a optat pentru stabilitate când a decis să își prelungească înțelegerea cu campioana Ucrainei la fotbal. "Nu a fost nicio problemă să semnez prelungirea contractului. Am ales stabilitatea și continuarea proiectului început la Donețk", a declarat Lucescu.

Mijlocașul echipei Granada, Gabriel Torje, care a fost împrumutat la gruparea spaniolă de formația Udinese, se află în atenția clubului Lazio Roma, a anunțat, miercuri, site-ul calciomercatonews.com. Gabriel Torje, în vârstă de 23 de ani, a fost achiziționat de Udinese de la Dinamo București în 2011.

Doi dintre jucătorii români care evoluează la echipe din străinătate s-au remarcat în meciurile jucate duminică. Adrian Stoian (Chievo) a marcat unul din golurile echipei sale în meciul de la Pescara, iar Alexandru Maxim a centrat la unul din golurile echipei VfB Stuttgart la partida cu Eintracht.

AC Ajaccio a obținut un egal prețios pe Stade Velodrome, 0-0, în fața formației Olympique Marseille, vineri seară, în runda a 29-a din campionatul Franței.
Adrian Mutu a fost titular și integralist la oaspeți. Atacantul român a ratat o șansă bună de gol în finalul primei reprize.

Antrenorul Ladislau (Loți) Boloni, fost fotbalist internațional, împlinește luni vârsta de 60 de ani. ÃŽn anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României. A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al tricolorilor.

Cristian Chivu a fost criticat de presa italiană după prestația sa din meciul Tottenham - Inter (3-0), jucat joi în prima manșă a optimilor Ligii Europa. Chivu e considerat de majoritatea site-urilor italiene de sport cel mai slab jucător de pe teren.

Fundașul formației Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat după victoria din meciul cu Catania, scor 3-2, că elevii lui Andrea Stramaccioni au arătat caracter, ambiție și că pot forma o echipă umilă, informează site-ul oficial al grupării milaneze. "Astăzi am demonstrat caracter, ambiție", a afirmat Chivu.

Fundașul român Ștefan Radu a declarat presei italiene, că echipa italiană Lazio Roma va juca, sâmbătă, cu AC Milan pentru a-și păstra locul 3 în Serie A. "Mergem la Milano pentru a ne apăra locul al treilea, dar ne putem gândi chiar și la locul doi", a afirmat internaționalul român pentru sportul de televiziune Sky Sport.

Mijlocașul român Bănel Nicoliță face parte din lotul echipei AS Saint-Etienne pentru meciul de sâmbătă cu OGC Nice, de pe teren propriu, din etapa a 27-a a campionatului Franței, anunță revista France Football. Meciul AS Saint-Etienne - Nice este important pentru partea superioară a clasamentului.

Atacantul echipei AC Ajaccio, Adrian Mutu, a efectuat, ieri după-amiază, primul antrenament după accidentarea suferită la gambă în timpul unei ședințe de pregătire în urmă cu aproximativ două săptămâni. "Azi am făcut primul antrenament și totul a decurs bine", a scris pe contul personal de Twitter, fotbalistul român.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adi Rocha
Brazilia
40 ani
Alexandru Stoian
România
18 ani

Allan Simonsen
Danemarca
73 ani

Caio Ferreira Martins
Brazilia
25 ani

Communar. Niccolai
Italia
79 ani
Cosmin Contra
România
50 ani

Darley
Brazilia
36 ani
Dorel Stoica
România
47 ani

George Gavrilaș
România
35 ani

Győző Martos
Ungaria
76 ani

Joe Jordan
Scoția
74 ani

Martin Škrtel
Slovacia
41 ani

Matías Delgado
Argentina
43 ani

Mehmet Aurélio
Turcia
48 ani
Miloš Mihajlov
Serbia
43 ani
Nicola Vasile
România
41 ani

Pierre Lasogga
Germania
34 ani

Piet Schrijvers
Olanda
79 ani

Rabah Madjer
Algeria
67 ani
René Román
Spania
42 ani

Roman Pavlyuchenko
Rusia
44 ani

Steven N'Zonzi
Franța
37 ani

Zlatan Ljubijankić
Slovenia
42 ani
|
|
|
|