Golgheterul absolut al Cupei Mondiale de fotbal, brazilianul Ronaldo, şi ceilalţi jucători de la formaţia Corinthians vor deveni personaje ale unor povestiri pentru copii, realizate de o revistă specializată, Departamentul de marketing al clubului anunţând că în urma unui acord cu casa editorială vor fi realizate numere speciale de 50.000 exemplare, ce vor începe să se vândă pe 25 iulie, în 12 ediţii.
"Suntem foarte legaţi de această inţiativă, de o lună discutăm despre ea în club, disecăm proiectul şi testăm piaţa. Corinthians ete un exemplu de profesionalism, iar această idee este încă o dovadă", a declarat Baroni Neto, director comercial la editura BB.
Povestea principală a primului număr, de 64 de pagini, este dedicată titlului paulista obţinut de Corinthians, cu participarea lui Ronaldo, existând şi o ediţie de lux, cu 16 pagini suplimentare, care vor marca aniversarea, în 2010, a 100 de ani de la crearea clubului din Sao Paulo. Preţul acestei ediţii este unul pe măsură - 29,5 dolari, în timp ce la ediţia normală este de 14,7 dolari. Contractul prevede şi crearea unei linii de articole pentru copii, cu personaje ale povestirilor, tricouri şi jucării.