Aproximativ 400 de suporteri ai echipei argentiniene de fotbal CA Huracan au solicitat rejucarea meciului din ultima etapă a Turneului Apertura, care a decis câştigătoarea titlului de campioană, considerând că greşelile de arbitraj au viciat rezulatul final.
Fanii lui Huracan au manifestat miercuri în faţa sediului Federaţiei argentiniene de fotbal (AFA), în centrul capitalei Buenos Aires, înaintând o petiţie în acest sens.
Duminică, formaţia Velez Sarsfield s-a impus pe teren propriu, cu 1-0, în faţa lui Huracan, printr-un gol marcat în minutul 84 de Moralez, la capătul unei faze în care portarul oaspeţilor a fost faultat de un alt jucător al lui Velez.
Huracan, care avea nevoie de o remiză pentru a intra în posesia titlului, a acuzat totodată faptul că arbitrul i-a anulat, pe motiv de ofsaid, un gol perfect valabil, înscris la scorul de 0-0.
Arbitrul întâlnirii, Gabriel Brazenas,
a recunoscut ulterior că "merită să fie sancţionat" pentru greşelile comise pe parcursul jocului.