Brazilianul Muricy Ramalho a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Palmeiras, înlocuindu-l pe compatriotul său Vanderlei Luxemburgo, demis la finele lunii iunie, a anunţat presa locală.
Ramalho, în vârstă de 53 de ani, care a antrenat tripla campioană en titre a Braziliei, Sao Paulo, înainte de a fi demis după eliminarea în sferturile de finală ale Cupei Libertadores, va debuta pe banca tehnică la meciul de duminică cu Corinthians, echipa lui Ronaldo.