Atacantul brazilian Romario de Souza Farias, 43 ani, a anunţat că va reveni în fotbalul profesionist, urmând să îmbrace tricoul echipei America Rio de Janeiro din divizia secundă a campionatului statului brazilian Rio, informează agenţia EFE.
Desemnat de FIFA cel mai bun fotbalist al lumii în 1994, an în care a cucerit titlul de campion mondial cu naţionala ţării sale, Romerio doreşte să îndeplinească, astfel, dorinţa tatătul său, Edevair, suporter fidel clubului America din Rio de Janeiro, care a încetat din viaţă anul trecut, în luna mai.
America, formaţie ai cărei suporteri încap toţi într-un autobuz, potrivit ironiilor echipelor rivale, a anunţat că Romario va fi înscris la Federaţia de fotbal a statului Rio, însă debutul său ar putea avea loc în luna septembrie, cu ocazia fazei finale a campionatului.
"
Sunt pregătit să revin. Voi juca în câteva meciuri pentru America şi voi îndeplini astfel visul tatălui meu", a declarat Romario, fost jucător al echipei spaniole FC Barcelona, care a marcat peste 1.000 de goluri în cariera sa.