Selecţionerul brazilian Carlos Dunga a convocat patru noi jucători, dintre care 3 debutanţi, pentru meciul cu Chile de miercuri seara, din preliminariile campionatului mondial de fotbal, reprezentativa de fotbal a Braziliei fiind deja calificată la CM din 2010, din Africa de Sud.
Astfel, Dunga i-a chemat pe portarul Andre Dias (Sao Paulo), mijlocaşii Cleiton Xavier şi Diego Souza, amândoi de la Palmeiras, şi atacantul Diego Tardelli (Atletico Mineiro), informează Confederaţia braziliană de fotbal (CBF).