Pentru calificarea la Cupa Mondială de fotbal de anul viitor, jucătorii şi membrii staff-ul tehnic al reprezentativei statului Chile vor împărţi un bonus în valoare de un milion de dolari, informează agenţia EFE.
Graţie sistemului de prime pus la punct de federaţia chiliană, elevii selecţionerului Marcelo Biela au încasat deja cei mai mulţi bani în actualele preliminarii, dintre toate echipele de pe continentul sud-american, suma totală ridicându-se până acum la 3 milioane de dolari.
Până la meciul decisiv cu echipa Columbiei, pe care Chile l-a câştigat cu 4-2 în deplasare, obţinând astfel biletele pentru turneul final din Africa de Sud, fiecare internaţional chilian a încasat peste 110.000 dolari, prima pentru victoria în faţa columbienilor fiind de 15.000 de dolari de jucător, identică cu cea pe care o vor primi în cazul unui nou succes, miercuri, în faţa Ecuadorului.
Calificarea la Cupa Mondială de anul viitor va aduce, însă, în conturile federaţiei de la Santiago de Chile peste 40 milioane dolari, bani obţinuţi din drepturile de televizare, contractele de publicitate şi prima de calificare acordată de FIFA.